Obligatia de a plati cheltuielile de judecata vs. Dreptul de acces la o instanță
În general, obligatia de a plati cheltuielile de judecata în cauze civile nu constituie o încălcare a dreptului de acces la un tribunal. Totuși, mărimea acestor cheltuieli, apreciată prin prisma circumstanțelor unei cauze particulare, este un factor care trebuie luat în considerație pentru a determina dacă persoana interesată a beneficiat de dreptul de acces la un tribunal (Brualla Gomez de la Torre vs. Spania, 19 decembrie 1997, § 33, Tolstoy Miloslavsky vs. Regatul Unit, 13 iulie 1995, §§ 61 și următoarele, serie A nr 316‑B, și Stankov vs. Bulgaria, nr. 68490/01, § 52, 12 iulie 2007).
Este mai ales cazul când plata cheltuielilor de judecată nu a fost o condiție prealabilă pentru examinarea acțiunii, cuantumul acestor cheltuieli fiind stabilit la finalul procedurii, după ce instanțele s-au pronunțat definitiv asupra pretenţiilor părţilor. Anterior Curtea a stabilit deja că impunerea unei poveri financiare considerabile la sfârșitul procedurii poate avea ca efect limitarea dreptului de acces la o instanță (Stankov, precitat, § 54, Klauz vs. Croația, nr. 28963/10, § 77, 18 iulie 2013, Cindric și Beslic vs. Croația, nr. 72152/13, §§ 118 și următoarele, 6 septembrie 2016, și Colic vs. Croația, nr. 49083/18, § 53, 18 noiembrie 2021).
Cheltuielile de judecată pot avea un efect disuasiv
Cheltuielile de judecată suportate de părțile care au pierdut procesul, pot avea un efect disuasiv pentru ceilalți justițiabili în contextul litigiilor lor (Stankiewicz vs. Polonia, nr. 46917/99, §§ 62 și următoarele, Stankov, precitat, § 65, Klauz, precitat, § 81, Cindric și Beslic, precitat, §§ 119-123).
În speță (Cauza Benghezal vs. Franța, cererea nr. 48045/15, 24 martie 2022), reclamantul a avut statutul de pârât în cadrul unei acțiuni civile înaintate în procesul penal.
Reclamantul s-a plâns că respingerea cererii sale de recurs și obligarea sa de a achita 2000 euro părții civile cu titlu de cheltuieli de judecată suportate de către aceasta la examinarea recursului constituie o încălcare a art. 6 § 1 și 13 din Convenție.
Curtea a examinat respectivele alegații prin prisma art. 6 § 1 în conformitate cu care: “Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil (…) de către o instanţă (…) care va hotărî (…) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (…).”
Alegațiile reclamantului
Reclamantul a susținut că nu a avut decât opțiunea unui recurs întru a casa hotărârea Curții de Apel care l-a găsit vinovat în săvârșirea unei escrocherii și că, deși instanța de recurs i-a dat dreptate din acest punct de vedere, a fost totuși obligat, în calitate de parte care a pierdut procesul, la plata sumei de 2000 EUR pentru cheltuielile suportate de către partea civilă pentru a se apăra în fața Curții de Casație. Astfel, afirmă el, i-a fost încălcat dreptul de acces la o instanță.
Poziția Guvernului
Guvernul a invocat marja de apreciere a instanțelor naționale pentru a stabili în mod echitabil, cine trebuie să suporte cheltuielile de judecată. Obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către partea civilă nu a constituit un impediment în contestarea presupusei încălcări a prezumţiei de nevinovăţie (obiectul recursului). Această decizie a urmărit un scop legitim și a stabilit un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, întrucât recursul reclamantului a expus partea civilă la costuri suplimentare.
Aprecierea Curții
Curtea a constatat că după ce instanța de recurs i-a dat dreptate reclamantului cu privire la încălcarea prezumției de nevinovăție, cenzurând motivarea Curții de Apel, l-a obligat totuși la plata sumei de 2000 euro cu titlu de cheltuieli de judecată suportate de partea civilă pentru apărarea sa în fața instanței de recurs.
Curtea a reținut în primul rând faptul că singura cale de atac efectivă de care dispunea reclamantul a fost contestarea cu recurs a motivelor soluției adoptate de instanța de apel, care a fost sesizată cu acțiunea civilă. Această cale de atac s-a dovedit eficientă, în măsura în care considerăm că Curtea de Casație i-a dat satisfacție reclamantului prin cenzurarea termenilor litigioși ai hotărârii atacate.
În aceste condiții, deși plata costurilor suportate de partea câștigătoare urmărește un scop care este în principiu compatibil cu buna administrare a justiției, obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată într-un cuantum relativ mare, în condițiile în care recursul i-a permis să-și remedieze situația, constituie o restricționare a dreptului său de acces la un tribunal, disproporționată în raport cu scopul legitim urmărit. Din motive de echitate, Curtea de Casație avea dreptul să nu procedeze astfel.
A existat astfel o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție.
În fața Curții reclamantul a fost reprezentat de către B. Colin, avocat la Consiliul de Stat și la Curtea de Casație.
Repartizarea cheltuielilor de judecată între părţi
Conform art. 94 din Codul de procedură civilă a Republicii Moldova instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cererea părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, iar pîrîtului – proporţional părţii respinse din pretenţiile reclamantului.
În cazul mai multor reclamanţi sau pîrîţi, aceştia sînt obligaţi să compenseze cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, în funcţie de interesul fiecăruia ori de caracterul litigiului dintre ei. Dacă unul dintre coparticipanţi a utilizat mijloace speciale de apărare judiciară, ceilalţi nu sînt responsabili de cheltuielile lui.
Despăgubirea pentru timpul de muncă pierdut
Instanţa judecătorească poate obliga partea care a intentat cu rea-credinţă o acţiune nefondată sau care s-a opus insistent judecării juste şi rapide a cauzei să despăgubească cealaltă parte pentru timpul de muncă pierdut. Instanţa stabileşte cuantumul acestor despăgubiri în limite rezonabile, în funcţie de circumstanţele cauzei şi de remunerarea muncii din profesia respectivă.
Compensarea cheltuielilor de asistenţă juridică
Instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile ei de asistenţă juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile. Cheltuielile menţionate se compensează părţii care a avut cîştig de cauză dacă aceasta a fost reprezentată în judecată de un avocat.
Compensarea cheltuielilor suportate de instanţa judecătorească
Cheltuielile aferente judecării cauzei, suportate de instanţa judecătorească, precum şi taxa de stat, de a căror plată reclamantul a fost scutit, se încasează la buget de la pîrît proporţional părţii admise din acţiune dacă pîrîtul nu este scutit de plata cheltuielilor de judecată.
În caz de respingere a acţiunii, cheltuielile de judecare a cauzei suportate de instanţă, precum şi taxa de stat, se încasează la buget de la reclamant dacă acesta nu este scutit de plata cheltuielilor de judecată.
Dacă acţiunea a fost admisă parţial, iar pîrîtul este scutit de plata cheltuielilor de judecată, cheltuielile de judecare a cauzei suportate de instanţă se încasează la buget de la reclamant, dacă acesta nu este scutit de plata cheltuielilor de judecată, proporţional părţii respinse din acţiune.
Prin hotărîre judecătorească, decizie a instanței de apel sau decizie a instanței de recurs se dispune în mod obligatoriu încasarea cheltuielilor suportate de instanța de judecată de la partea care a pierdut procesul.
