Principiul ne bis in idem și dualitatea procedurilor

Principiul ne bis in idem este consfințit de art. 4 din Protocolul Nr. 7 la Convenție, care interzice urmărirea penală sau judecarea unei a doua „infracțiuni” în măsura în care aceasta rezultă din fapte identice sau fapte care sunt în esență aceleași (Sergey Zolotukhin vs. Rusia, nr. 14939/03, 8 septembrie 2005, § 82; Margus vs. Croația [GC], nr. 4455/10, § 114, ECHR 2014; A și B vs. Norvegia [GC], nr. 24130/11 și 29758/11, § 108, 15 noiembrie 2016).

În cauzele care ridică o problemă în temeiul articolului 4 din Protocolul nr. 7, trebuie stabilit faptul dacă măsura națională specifică reclamată implică, în substanță sau efectiv, o dublă amenințare în adresa persoanei sau dacă este vorba despre un sistem integrat care să permită abordarea diferitelor aspecte ale faptei ilegale într-un mod previzibil și proporțional, formând un tot întreg, astfel încât persoana în cauză să nu fie supusă unei nedreptăți (A și B vs. Norvegia, precitată, § 122).

Scopul articolului 4 din Protocolul nr. 7 este în a preveni injustiția urmăririi sau pedepsirii de două ori pentru aceeași faptă. Totuși, acesta nu interzice sistemele juridice care adoptă o abordare „integrată” a conduitei antisociale, în special o abordare care implică etape paralele de răspuns legal din partea diferitor autorități și în scopuri diferite (ibid., § 123).

Caracteristica juridică a unei sancțiuni prin prisma legii naționale nu poate fi unicul criteriu relevant pentru aplicarea principiului ne bis in idem prin prisma art. 4 § 1 din Protocolul Nr. 7.

În caz contrar, aplicarea acestei prevederi ar fi lăsată la latitudinea statelor contractante într-o măsură care ar putea conduce la rezultate incompatibile cu obiectul și scopul Convenției. Noțiunea de „procedură penală” din textul articolului 4 § 1 al Protocolului nr. 7 trebuie interpretată prin prisma principiilor generale privind cuvintele corespunzătoare „acuzație penală” și „pedeapsă” din articolele 6 și 7 din Convenție (Igor Tarasov vs. Ucraina, nr. 44396/05, § 24, 16 iunie 2016).

Jurisprudența Curții stabilește trei criterii, cunoscute drept “criteriile Engel”, care trebuie luate în considerație la stabilirea faptului dacă a existat o „acuzație penală” în sensul Convenției. Primul criteriu este clasificarea legală a faptei antisociale în legislația națională, al doilea este însăși natura faptei antisociale și al treilea gradul de severitate al pedepsei ce o riscă persoana vizată (Engel și alții vs. Țările de Jos, 8 June 1976, §§ 82-83, Series A nr. 22).

Al doilea și al treilea criteriu sunt alternative și nu necesită în mod obligatoriu cumulate (Bendenoun vs. Franța, 24 februarie 1994, § 47, Seria A nr. 284).

Nu este necesară o intervenție judiciară pentru a califica o decizie drept “achitare finală” sau “condamnare” prin prisma art. 4 din Protocolul Nr. 7 (Mihalache vs. România, nr. 54012/10, §§ 93-95, 8 iulie 2019).

După cum a explicat Marea Cameră în cauzele A și B (precitate, § 130), articolul 4 din Protocolul nr. 7 nu exclude desfășurarea unor proceduri duale, cu condiția îndeplinirii anumitor condiții. În special, pentru ca Curtea să se convingă că nu există o duplicare a procesului sau a pedepsei, statul pârât trebuie să demonstreze în mod convingător că procedurile duale vizate au fost „suficient de strâns legate în substanță și în timp”.

Cu alte cuvinte, trebuie demonstrat că acestea au fost combinate într-o manieră integrată astfel încât să formeze un tot întreg. Aceasta implică nu numai ca scopurile urmărite și mijloacele folosite pentru a le atinge să fie în esență complementare și legate în timp, ci și ca posibilele consecințe juridice ale comportamentului interzis, să fie proporționale și previzibile pentru persoanele vizate.

Condițiile care trebuie întrunite pentru ca procedura penală și cea administrativă să fie considerată suficient de legată în fond și în timp și astfel compatibilă cu criteriul bis din articolul 4 din Protocolul nr. 7 sunt:

1. dacă diferitele proceduri au urmărit scopuri complementare și au abordat astfel, nu numai în abstract, ci și în concreto, diferite aspecte ale conduitei antisociale vizate;

2. dacă dualitatea procedurii a fost o consecință previzibilă, atât din punct de vedere al prevederilor legale, cât și din punct de vedere al aplicării lor practice;

3. dacă seturile relevante de proceduri au fost desfășurate astfel încât să se evite, pe cât posibil, orice dezavantaje suplimentare care rezultă din dualitatea procedurilor și, în special, dualitatea în colectarea și evaluarea probelor, în special printr-o interacțiune corespunzătoare între diferitele autorități competente pentru ca stabilirea faptelor într-un set de proceduri să se reflecte în celălalt;

4. și, în primul rând, dacă sancțiunea aplicată în cadrul procedurii care a devenit definitivă prima a fost luată în considerare în cele care au devenit definitive ultimele, pentru a preveni ca persoana în cauză să fie în cele din urmă obligată să suporte o povară excesivă; acest ultim risc este minimal acolo unde există un mecanism de compensare ce are drept scop să se asigure că valoarea totală a tuturor sancțiunilor aplicate este una proporțională (ibid., §§ 131-32).

Principiul ne bis in idem a fost din nou aplicat în cauza Cauza Goulandris și Vardinocianni vs. Grecia, Cererea nr. 1735/13, 16 iunie 2022

Reclamații Goulandris și Vardinocianni (soț și soție), au procurat pe data de 17 septembrie 2003 un teren în Korakia, lângă Kranidi, în prefectura Argolida. Într-un raport din 5 octombrie 2004, autoritatea de planificare urbană, a constatat că Goulandris a construit neautorizat două ziduri,  primul cu o lungime de 119.5 m și o înălțime de 1.9 m și al doilea cu o lungime de 99.4 m și o înălțime de 1.8 m.

Reclamantul a fost amendat cu 18102 euro pentru construcția ilegală (amenda pentru construcție) și 1802 euro pentru fiecare an în care construcția va fi păstrată (amenda pentru prezervare). Amenzile nu au fost contestate.

După aplicarea unei reduceri, autoritățile au solicitat reclamanților (celui de al doilea în calitate de coproprietar) să achite câte 5379.80 euro.

Pe data de 29 noiembrie 2011 primul reclamant a achitat 10759.6 euro.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Penal de Primă Instanță Nafplio le-a înaintat reclamanților învinuirea pe data de 5 iulie 2006. Pe data de 17 septembrie 2008 reclamanții au fost condamnați la șapte luni de închisoare pentru că au construit intenționat și de comun acord ca și coproprietari cei doi pereți. Instanța a comutat pedeapsa cu închisoarea cu o penalitate pecuniară în mărime de 10 euro pe zi.

Reclamanții au contestat hotărârea cu apel și au invocat faptul că au fost victimele dublării procedurilor, în contradicție cu principiul ne bis in idem.

Potrivit lor, odată ce amenzile administrative au fost de natură penală, acestea devenind finale prin achitare, urmărirea penală trebuia interzisă conform art. 4 din Protocolul nr. 7 din Convenție.

Prin decizia din 16 decembrie 2011 Curtea de Apel Nafplio a respins apelul reclamantului din următoarele motive:

(i) hotărârile judecătorești civile și actele administrative nu au efectul lucrului judecat (res judicata) pentru instanțele penale și respectiv nu pot interzice urmărirea penală;

(ii) amenzile aplicate pentru construcțiile ilegale nu sunt sancțiuni penale, ci măsuri administrative care trebuie să asigure conformarea riguroasă și rapidă la prevederile legale relevante;

(iii) amenzile nu a constituit o condamnare finală, ci mai degrabă sancțiuni administrative în cadrul unei proceduri administrative, care urma sa se încheie cu demolarea construcțiilor neautorizate sau, dacă era permis, cu legalizarea acestora sau cu o decizie privind scutirea de la demolare care să fie compatibilă cu protecția efectivă a mediului.

Prin decizia sa din 4 septembrie 2012 Curtea de Casație a respins recursul reclamanților menționând că conform art. 57 Cod de Procedură Penală, efectul obligatoriu al lucrului judecat se aplică instanțelor penale în cazul altor hotărâri penale definitive. Sancțiunile penale au fost aplicate de instanțe penale, scopul lor fiind să emane justiție penală, iar aplicarea lor a fost însoțită de garanții constituționale, în timp ce sancțiunile administrative s-au referit la exercitarea funcțiilor administrației. Sancțiunile administrative nu pot fi considerate pedepse penale în sensul art. 4 din Protocolul nr. 7.  

În fața CEDO, plângându-se de încălcarea principiului ne bis in idem, reclamanții au invocat art. 4 din Protocolul nr. 7 potrivit căruia:

“1.  Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat.”

În speță, Curtea a stabilit că deși amenzile aplicate pentru construcții neautorizare nu sunt catalogate drept “penale” de legislația națională, ele au potențialul de a fi severe, nu au o limită maximală și presupun indiscutabil un element de pedeapsă, ceea ce este suficient pentru a stabili natura lor penală, în sensul art. 4 al Protocolului nr. 7.

Referitor la perioada de timp care trebuie luată în considerație, Curtea a reiterat că o “acuzație penală” există din momentul în care un individ a fost în mod oficial notificat de către autoritatea competentă despre alegația că a comis o infracțiune, sau de când situația sa a fost în mod substanțial afectată de acțiunile întreprinse de către autorități în rezultatul unei bănuieli îndreptate împotriva sa (Ibrahim și alții vs. Regatul Unit  [GC], nr. 50541/08 și 3 altele, § 249, 13 septembrie 2016).

Apreciind conexiunea în substanță dintre procesul administrativ și cel penal, la fel și diferitele sancțiuni aplicate primului reclamant, Curtea a notat că scopul ambelor sancțiuni a fost  descurajarea și pedepsirea.

Reieșind din prevederile legii elene, reclamantul trebuia să prevadă că este posibilă atât răspunderea administrativă cât și cea penală.

Referitor la maniera de a conduce procedurile, Curtea a observat că elementul probator principal a fost același în ambele proceduri: raportul de inspectare la fața-locului întocmit de autoritățile de planificare urbană, care au constatat neconformitățile și au aplicat amenda administrativă. Totuși în cadrul procesului penal a fost audiat un martor, atât în prima instanță cât și în cea de apel.

Sancțiunile au fost aplicate de autorități diferite și ambele proceduri au urmat cursul lor separat în sistemul legal elen și au devenit definitive independent una de cealaltă. Instanțele penale au colectat și apreciat probe, iar la aplicarea pedepsei penale s-a decis fără a se ține cont de sancțiunea administrativă.

Apreciind conexiunea în timp a procedurilor, Curtea a notat că acestea au durat șapte ani și unsprezece luni. Amenda administrativă a fost aplicată pe data de 5 octombrie 2004 și a devenit finală pe data de 5 decembrie 2004. Pe data de 21 ianuarie 2005 a fost sesizat procurorul, iar învinuirea penală i-a fost comunicată reclamantului pe data de 5 iulie 2006, adică peste un an și șapte luni după ce decizia în primul set de proceduri a devenit definitivă.

Procesul penal s-a finisat aproximativ peste șapte ani și nouă luni după ce primul set de proceduri s-a finisat. Acest interval de timp nu poate fi imputat reclamantului și nu se poate considera că legătura în timp dintre cele două seturi de proceduri a fost suficientă pentru a evita o duplicare a procedurii (§ 79).

Astfel, în pofida scopurilor complementare și previzibilității consecințelor conduitei reclamantului, cele două seturi de proceduri nu au fost suficient de legate în substanță și timp, așa cum solicită jurisprudența Curții, astfel încât să poată fi considerate parte a unei scheme de sancțiuni integrate. Fiind pedepsit de două ori pentru aceeași conduită, primul reclamant a suferit un prejudiciu disproporționat care a rezultat din duplicarea procedurilor și sancțiunilor, care nu au format un tot întreg coerent și proporționat (§ 80).

Astfel, a existat o violare a art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție în privința primului reclamant.

În fața Curții reclamanții au fost reprezentați de avocatul G. Antonopoulos.

Ne bis in idem
Ne bis in idem

Despre redeschiderea procesului penal citiți aici.