Restituirea bunurilor confiscate părții vătămate
Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului:
“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
Confiscarea, chiar dacă implică o privare de posesie, constituie un control al folosirii proprietății în sensul paragrafului 2 din art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Sun vs. Rusia, nr. 31004/02, § 25, 5 februarie 2009).
Principiul proproționalității
În asemenea cazuri, Curtea trebuie să stabilească dacă măsura dată a fost legală și conformă “interesului general”, precum și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între măsurile luate și scopul urmărit (Džinić vs. Croația, nr. 38359/13, §§ 61 și 62, 17 mai 2016).
Caracterul ingerinței, scopul urmărit, natura drepturilor de proprietate, comportamentul reclamantului și cel al autorităților, sunt printre principalii factori a fi luați în considerație în aprecierea faptului dacă măsurile contestate respectă balanța echitabilă necesară și în special dacă impune reclamantului o povară dispropoționată (Karahasanoğlu vs. Turcia, nr. 21392/08 și 2 altele, § 149, 16 martie 2021).
Deși art. 1 din Protocolul nr. 1 nu conține cerințe procedurale explicite, procedurile interne trebuie să ofere persoanei vătămate posibilitatea de a-și prezenta cazul în fața autorităților responsabile pentru a contesta efectiv măsurile care interferează cu drepturile garantate de această normă (G.I.E.M. S.R.L. și alții vs. Italia [GC], nr. 1828/06 și 2 altele, § 302, 28 iunie 2018).
Restituirea bunurilor confiscate
Cauza Ferhatovic vs. Slovenia
cererea nr. 64725/19, 7 iulie 2022
Pe data de 8 februarie 2009, în cadrul unei percheziții la adresa reclamantului, au fost găsite și ridicate opt genți mari din pânză care conțineau în mare parte cablu din cupru. Totodată poliția a depistat că lungimea cablului din trei genți corespundea lungimii cablului sustras de la Compania E. Ulterior, poliția a dat cele trei genți Companiei E (24 aprilie 2009), celelalte cinci fiind restituite reclamantului (11 mai 2009).
La 13 aprilie 2010, poliția a depus o plângere penală la Parchetul de Stat al Districtului Ljubljana, acuzând reclamantul că a comis infracțiunea de tăinuire a bunurilor sustrase, prin acceptarea de sârmă de cupru (cabluri decojite) și ascunderea acesteia în garajul său, știind că a fost obținută în rezultatul unei infracțiuni. Prejudiciul suferit de Compania E, a fost evaluat la aproximativ 23.000 de euro.
Pe data de 27 decembrie 2011, reclamantului i-a fost înaintată învinuirea, pentru ca pe data de 26 noiembrie 2012, acuzatorul de stat să-și retragă învinuirea, iar pe data de 20 decembrie 2012 cauza penală să fie încetată.
Reclamantul a depus o cerere la Judecătoria Ljubljana prin care a solicitat restituirea celor trei genți cu cablu din cupru, indicând că fiecare geantă cântărea circa 800 kg. Judecata l-a informat că gențile au fost transmise părții vătămate.
Astfel, reclamantul a înaintat o acțiune civilă împotriva statului, solicitând prejudicii în mărime de 13750 euro. A fost invocat art. 224 din Codul de Procedură Penală, potrivit căruia obiectele confiscate trebuie returnate proprietarilor lor, în caz că procesul penal împotriva acestora a fost încetat, în cazul în care acestea nu au fost confiscate printr-o decizie specială. Instanțele naționale i-au respins acțiunea.
În fața Curții, reclamantul a invocat că transmiterea cablului său de cupru către Compania E, a avut loc cu încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
În speță, Curtea a constatat că în principiu, putem considera că decizia poliției de a da cablul Copaniei E a operat în interesul general de a combate activitățile criminale. Mai mult decât atât, poate fi considerată conformă cu interesul general al comunității, deoarece a urmărit ca părțile vătămate în procesele penale să fie promt despăgubite prin restituirea bunurilor ce le aparțin (§ 47).
Transmiterea bunurilor Companiei E s-a bazat pe art. 110 alin. (1) din Codul de Procedură Penală, care prevede că bunurile confiscate de poliție pot fi date părții vătămate până la finisarea procedurii penale în cazul în care partea vătămată este indubitabil proprietarul lor. În pofida gravității măsurii, decizia de a “returna” bunurile, pare să fi fost la discreția poliției (§ 48).
Condiția balanței dintre interferința cu dreptul reclamantului de a poseda pașnic bunurile sale și scopul urmărit nu va fi realizată în cazul în care reclamantul va suporta o povară excesivă sau dacă nu va avea posibilitatea să-și prezinte cazul în fața autorităților responsabile pentru a contesta măsura în cauză.
Pot fi circumstanțe care să justifice transmiterea proprietății confiscate estimatului proprietar, anterior finisării procesului penal în privința persoanei de la care proprietatea respectivă a fost ridicată. Totuși, în speță, se pare că nu a fost stabilit în mod fiabil faptul că Compania E este proprietarul cablului. Cu atât mai mult, nu s-a răspuns la întrebarea dacă a fost necesar ca cablul să fie transmis Companiei E până la finisarea procesului penal, deoarece, de exemplu, ar fi indispensabil procesului de producție sau ar necesita condiții speciale de păstrare.
Cum n-ar fi, problema constă în faptul că legislația națională autoriza poliția să transmită bunurile confiscate părții vătămate fără ca să existe vreo procedură legală prin care persoană interesată să-și apere drepturile și care să se asigure că temeiurile legale pentru “returnare” au fost întrunite și un echilibru just între interesele concurente a fost realizat (§ 50).
În concecință, unica posibilitate a reclamantului de a-și apăra drepturile de proprietate, a fost procesul civil, dar acțiunea sa a fost respinsă.
Având în vedere cele spuse și luând în considerație faptul că reclamantul a dispus de o posesie eligibilă pentru protecția art. 1 din Protocolul 1, că acesta a dat posibilitate autorităților naționale să remedieze încălcarea, Curtea a constatat că autoritățile naționale nu au remediat deficiențele referitoare la confiscarea cablului de cupru, ceea ce a avut drept rezultat lipsirea reclamantului de garanțiile procesuale împotriva unei ingerințe arbitrare sau disproporționate.
A existat astfel o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de avocatul B. Penko.
Restituirea bunurilor confiscate
Pot fi valorificate bunurile sechestrate?
La cererea proprietarului bunurilor sau cu acordul acestuia ori, după caz, la demersul procurorului, instanţa de judecată care a aplicat sechestru sau instanţa care judecă cauza, în cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei, înainte de pronunţarea unei hotăriri definitive, poate dispune de îndată valorificarea bunurilor sechestrate. În lipsa acordului proprietarului, bunurile asupra cărora a fost aplicat sechestrul pot fi valorificate anticipat, în mod excepţional, în următoarele situaţii:
1) depozitarea, întreţinerea sau gestionarea bunurilor sechestrate necesită cheltuieli disproporţionate în raport cu valoarea lor;
2) valoarea bunurilor s-a diminuat semnificativ, în proporţie de cel puţin 10% pe parcursul unui an din momentul aplicării sechestrului;
3) termenul de garanţie sau de valabilitate a bunurilor expiră;
4) bunurile sînt produse inflamabile, petroliere sau prezintă un alt risc pentru viaţa, sănătatea persoanelor sau pentru mediu;
5) bunurile sînt animale sau păsări vii;
6) bunurile sunt mijloace de transport (art. 2071 CPP).
Poate fi contestată punerea bunurilor sub sechestru?
Când sunt scoase bunurile de sub sechestru în procesul penal?
Bunurile se scot de sub sechestru prin hotărîrea organului de urmărire penală sau instanţei dacă, în urma retragerii acţiunii civile, modificării încadrării juridice a infracţiunii incriminate bănuitului, învinuitului, inculpatului ori din alte motive, a decăzut necesitatea de a menţine bunurile sub sechestru. Instanţa de judecată, judecătorul de instrucţiune sau procurorul, în limitele competenţei lor, ridică sechestrul asupra bunurilor şi în cazurile în care constată ilegalitatea punerii acestora sub sechestru de către organele de urmărire penală fără autorizaţia respectivă.
Potrivit cererii părţii civile sau a altor persoane interesate de a cere repararea prejudiciului material în ordinea procedurii civile, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată este în drept să menţină bunurile sub sechestru şi după încetarea procesului penal, scoaterea persoanei de sub urmărire penală sau achitarea persoanei, timp de o lună de la intrarea în vigoare a hotărîrii respective (art. 210 CPP).
Cui aparțin bunurile infracționale?
Despre confiscarea bunurilor în procesul contravețional citește aici.
