Recipisa este dovadă sau adeverință oficială (detașată dintr-un carnet special) prin care se confirmă primirea unor acte, telegrame, colete, bani etc., destinate a fi expediate. – După fr. récépissé, germ. Rezepisse.
Este noțiunea dată de dicționarul explicativ al limbii române, acesta fiind sensul pe care trebuie să îl avem în vedere, deși mai jos ne vom referi în special la recepționarea de către debitor a banilor împrumutați.
Recipisa este deci înscrisul prin care se confirmă primirea banilor, unor bunuri, prin care se recunoaște existența unei datorii. Aceasta poate fi întocmită atât de debitor, cât și de către creditor la restituirea prestației (sumei împrumutate).
Contractul de împrumut
Prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeași sumă sau bunuri de același gen, calitate şi cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date (art. 1242 alin. (1) Cod civil).
Recipisa poate însoți contractul de împrumut, sau poate fi prin ea însăși dovada încheierii contractului de împrumut.
Când vorbim despre recipisă, prima întrebare care apare este dacă aceasta este o probă pentru instanța de judecată. Răspunsul la această întrebare este unul afirmativ. Afirmativ cu condiția că aceasta este întocmită respectând anumite reguli.
Forma Recipisei
Potrivit art. 316 alin. (1) Cod civil, actul juridic poate fi încheiat verbal, în scris sau în formă autentică. Trebuie să fie încheiate în scris actele juridice dintre persoanele juridice, dintre persoanele juridice şi persoanele fizice şi dintre persoanele fizice dacă valoarea obiectului actului juridic depășește 1000 de lei, iar în cazurile prevăzute de lege, indiferent de valoarea obiectului (art. 321 alin. (1) Cod civil).
Nerespectarea formei scrise a actului juridic face să decadă părţile din dreptul de a cere, în caz de litigiu, proba cu martori pentru dovedirea actului juridic. Nerespectarea formei scrise a actului juridic atrage nulitatea lui numai în cazul în care acest efect este expres prevăzut de lege sau prin acordul părţilor.
În cazul în care intenționați să dați bani cu împrumut vă recomandăm să semnați un contract de împrumut, după care să luați o recipisă de la împrumutat drept dovadă că a primit banii conform contractului semnat.
Dacă nu cunoașteți cum să întocmiți corect contractul, nu aveți timp să apelați la serviciile unui jurist (avocat, notar, jurisconsult), nu aveți posibilitatea să imprimați contractul, unica soluție care este la îndemână este întocmirea unei recipise, care și va fi dovada scrisă a contractului de împrumut.
Pentru ca recipisa să fie valabilă, aceasta trebuie să conțină câteva elemente obligatorii.
Recomandăm ca recipisa să fie scrisă personal de către împrumutat (persoana care ia banii) folosind pixul. În cazul în care aceasta este imprimată, insistați ca împrumutatul să scrie personal cu cifre și litere suma împrumutată, numele și prenumele său. În ambele cazuri, după ce își va scrie numele și prenumele, împrumutatul în mod obligatoriu va semna recipisa.
Cu cât va fi mai lung textul scris personal de către împrumutat, că atât îi va fi mai greu să nege că el este autorul înscrisului. Doar în baza unei semnături, de cele mau multe ori, expertul (este necesară expertiză grafoscopică) este în imposibilitate să dea un răspuns cert referitor la autorul acesteia.
Reiterăm că recipisa se va întocmi și în cazul semnării unui contract. Aceasta va fi dovada primirii banilor, dar și va conține acel text scris personal de către împrumutat, despre care am vorbit mai sus.
Conținutul Recipisei
O recipisă trebuie să conțină următoarea informație:
1. Numele și prenumele persoanei care acordă bani cu împrumut. Puteți indica și codul personal sau domiciliul împrumutătorului. Dacă în cazul său informația cu privire la codul personal și domiciliu este opțională, în cazul împrumutatului, străduiți-vă să detaliați pe cât posibil.
Obligatoriu indicați codul personal și domiciliul împrumutatului conform buletinului de identitate (vă recomandăm să solicitați și o copie a buletinului de identitate).
Dacă nu veți avea un contract care să prevadă locul său de executare, competentă să judece cauza va fi instanța de la domiciliul împrumutatului.
2. Data la care este întocmită recipisa, care și este data recepționării banilor de către împrumutat. Se poate confirma și recepționarea anterioară a banilor (recunoașterea datoriei), dar aveți grijă ca decalajul să nu fie mai mare de trei ani.
3. Suma împrumutată trebuie indicată atât în cifre cât și în cuvinte. Nu uitați să indicați valută. Specificați că suma dată este acordată cu împrumut. Conform art. 873 alin. (1) Cod civil, obligația pecuniară se exprimă în monedă națională. Părțile pot conveni asupra unor obligații pecuniare în valută străină în măsura în care acest lucru nu este interzis prin lege.
4. Data până la care împrumutul trebuie restituit.
Dacă restituirea va fi eșalonată, specificați data și suma fiecărei tranșe.
5. Dobânda (în cazul în care împrumutul este cu dobândă). Conform art. 1242 alin. (2) Cod civil, contractul de împrumut este gratuit dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
6. Penalitatea. Recomandăm stabilirea unei penalități pentru al stimula pe împrumutător să respecte termenul de restituire a împrumutului. Puteți opta pentru o penalitate procentuală (de exemplu 0,2 % din suma restantă pentru fiecare zi de întârziere).
7. Semnătura împrumutatului, precedată de numele și prenumele său scrise personal.
Dacă acordați bani cu împrumut, indiferent de suma împrumutată, este suficientă forma simplă scrisă (cu condiția că este întocmită în modul corespunzător).
Practica judiciară privind Recipisa
Decizia Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 27 mai 2020, Dosarul nr. 2ra-448/20.
P.P. a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui B.V., invocând că i-a acordat lui acestuia un împrumut în mărime de 7040 euro şi 53800 lei. B.V. s-a adresat cu cerere reconvențională împotriva lui P.P., solicitând declararea nulă a recipisei, ca lipsită de efect juridic.
În motivarea acțiunii reconvenționale s-a invocat că în perioada respectivă, era sufocat de restanțele la credite. P.P. i-a promis că va stinge o parte din aceste credite. B.V. a semnat recipisa fără a primi careva mijloace financiare, dar P.P. nu s-a ținut de cuvânt și nu a achitat creditele.
B.V. a invocat art. 228 alin. (1) Cod civil, considerând că recipisa în cauză, a fost încheiată sub imperiul comportamentului dolosiv și viclean al creditorului, or, ca urmare aceasta poate fi declarată nulă.
Un alt temei de nulitate a recipisei invocat de B.V. a fost necorespunderea acesteia condiţiilor de formă prevăzute de lege, or, recipisa poate servi dovadă a încheierii contractului de împrumut, doar cu condiţia că corespunde exigentelor de formă prevăzută de lege, inclusiv dacă este confirmată la momentul întocmirii de ambele părţi, care atestă nașterea raportului juridic reciproc obligaţional.
A susținut că din conţinutul recipisei, se atestă că acest înscris este un act juridic unilateral, deoarece semnatarul acesteia este B.V., iar careva semnătură a lui P.P. nu se atestă, iar în lipsa semnăturii confirmative a lui P.P. nu se atestă voinţa expresă a ambelor părţi, de a da naştere raportului juridic reciproc obligaţional, ceea ce este contrar naturii juridice al contractului de împrumut prevăzut în art. 867 Cod civil.
Totodată B.V. a invocat că nu sunt indicate datele de identificare ale presupusului împrumutător (date de identificare ale părţii în pretinsul raport juridic de împrumut), ceea ce prin prisma art. 679 alin.(1) şi art. 220 Cod civil, duce la nulitatea actului juridic în speţă, în recipisă nu este identificat subiect presupusului raport juridic cu datele de identificare (rechizite).
Prima instanță a admis integral acțiunea înaintată de P.P. și a respins acțiunea reconvențională.
Instanța de apel a dat o soluție contrară prin care a respins acțiunea inițială, a admis acțiunea reconvențională și a declarat nulă recipisa scrisă de B.V.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a admis recursul lui P.P. a casat decizia instanței de apel şi a menţinut hotărârea primei instanţe.
Instanţa de recurs a constat că instanţa de apel la adoptarea deciziei a interpretat eronat legea şi a dat o apreciere greşită materialului probator anexat la dosar, pe când prima instanţă, justificat, pronunţându-se asupra aspectelor importante, având în susţinere cadrul legal aplicabil în speţă, a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii iniţiale înaintate de către P.P. şi netemeiniciei acţiunii reconvenţionale înaintate de către B.V.
Art. 867 alin. (1) din Codul civil prevede că, prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părți (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeași sumă sau bunuri de același gen, calitate şi cantitate la expirarea termenului pentru care iau fost date.
În sensul normei enunțate este de înțeles că, contractul de împrumut reprezintă o înțelegere (acord) conform căreia împrumutătorul se obligă să dea în proprietate împrumutatului bani sau alte bunuri fungibile, iar ultimul se obligă să restituie aceiaşi sumă de bani sau bunuri de același gen, calitate sau cantitate.
Contractul de împrumut impune condiția ca în cazul împrumuturilor băneşti predarea cu titlu de împrumut în vederea încheierii contractului să fie efectuată în aşa mod încât împrumutatul să poată dispune de sumele împrumutate din momentul acordării împrumutului. Prin urmare, deoarece contractul este translativ de proprietate, atât împrumutătorul, cât și împrumutatul, trebuie să aibă capacitatea să îndeplinească condiţiile cerute de lege pentru actele de dispoziţie şi capacitatea de a încheia astfel de acte.
Părțile unui contract de împrumut sunt elemente obligatorii ale acestui contract şi urmează a fi identificate, fără a exista careva dubii în privința identității acestora.
Înscrisul (recipisa) prezentat şi anexat de către P.P., denotă faptul că B.V. nu și-a executat în termen și cu bună credință obligațiile civile asumate în temeiul contractului de împrumut față de împrumutător. Astfel, înscrisul menționat atestă că părțile în litigiu P.P., pe de o parte şi B.V. pe de altă parte, au dat naștere unui raport juridic civil rezultat din contractul de împrumut.
Conform art. 871 alin. (1) din Codul civil, împrumutatul trebuie să restituie împrumutul în termenul și în modul stabilit în contract. Potrivit art. 572 alin. (2) din Codul civil, obligația trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credință, la locul și în momentul stabilit.
La caz, prima instanță just a concluzionat că prin prisma art. 118 alin. (1) CPC, B.V. nu a prezentat probe pertinente și concludente care să combată circumstanțele invocate și confirmate de P.P.
Reieșind din prevederile capitolului VII, care reglementează împrumutul, este cert că, Codul civil nu conține reguli speciale cu privire la forma contractului de împrumut, urmând să fie respectate regulile generale referitoare la forma convenției, adică prevederile art. 210 și 211 din Codul civil, conform cărora actele juridice dintre persoanele juridice, dintre persoanele juridice şi persoanele fizice se încheie în formă scrisă dacă valoarea obiectului actului juridic depășește 1000 lei, iar în cazurile prevăzute de lege, indiferent de valoarea obiectului.
Faptul încheierii contractului de împrumut în formă scrisă poate fi demonstrat printr-un înscris.
Faptul încheierii contractului de împrumut în formă scrisă poate fi demonstrat printr-un înscris, semnat de părți (împrumutat şi împrumutător), prin telegrame, telefonograme, solicitarea scrisă din partea împrumutatului de amânare a termenului achitării împrumutului, scrisoarea -garanție cu afirmația că împrumutul va fi restituit și altele asemenea, semnate de partea care le-a expediat.
Argumentul instanței de apel precum că recipisa sau alt înscris pot servi drept temei pentru încasarea sumei împrumutului, doar dacă conține informaţii despre părţile contractului de împrumut şi despre data scadentă la care suma concretă a împrumutului urmează a fi restituită, iar lipsa acesteia, se sancționează cu nulitate, este neîntemeiat.
Astfel, conform dispozițiilor art. 195 Cod civil (în redacția până la 1 martie 2019), actul juridic civil este manifestarea de către persoane fizice şi juridice a voinţei îndreptate spre naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile.
Prin noțiunea de act juridic în sensul art. 195 Cod civil, este de înțeles că unul din elementele definitorii ale actului juridic civil este manifestarea de voinţă. Or, în temeiul art.196 alin. (1), (3) Cod civil, actul juridic unilateral este manifestarea de voință a unei singure părți. Actul juridic unilateral poate da nașteri la obligații pentru terți numai în cazurile prevăzute de lege, pe când actul juridic bilateral este manifestarea de voință concordantă a două părți.
Cu referire la prevederile enunțate se atestă și corectitudinea soluției primei instanțe precum că conform art. 679 alin. (1) Cod civil, contractul se consideră încheiat dacă părțile au ajuns la un acord privind toate clauzele lui esențiale.
Orice contract trebuie interpretat pe principiile bunei-credințe
Mai mult în temeiul art. 725 Cod civil, orice contract trebuie interpretat pe principiile bunei-credințe și se interpretează după intenția comună a părților, fără a se limita la sensul literal al termenilor utilizaţi. Or, în temeiul art. 726 Cod civil, la interpretarea contractului se va ţine cont de natura lui, de circumstanţele în care a fost încheiat, de interpretarea care este dată acestuia de către părţi sau care poate fi dedusă din comportamentul lor de pînă la şi de după încheierea contractului, precum şi de uzanţe.
Împrumutul acordat de către P.P. lui B.V. nu are nici o legătură cu creditul și datoriile ultimului invocate în cererea reconvențională, iar careva temeiuri de nulitate a recipisei nu se constată, aceasta întrunind toate condițiile de formă și de fond.