Supravegherea video ascunsă a angajaților.
În Hotărârea sa din 17 octombrie 2019, pronunțată în cauza Lopez Ribalda și alții v. Spania, cererea nr. 1874/13 și 8567/13, Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a expus referitor la dreptul angajatorului de ași supraveghea video angajații.
Astfel Marea Cameră cu 14 voturi contra trei a statuat că nu a existat o încălcarea a art. 8 din Convenție, respectiv dreptul la respectarea vieții private și de familie și în unanimitate a statuat că nu a existat o încălcare a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenție.
Anterior pe data de 09.01.2018, în aceeași speță, Curtea (Camera de șapte judecători) a hotărât că a avut loc o încălcarea drepturilor menționate.
Reclamanții, cinci la număr, erau salariați ai unui supermarket din Sant Celoni, o localitate din provincia spaniolă Barcelona. În martie 2009 managerul supermarketului a observat discrepanțe dintre stoc și volumul încasărilor. Pierderile au fost de 7,780 euro în februarie, 17,971 euro în martie, 13,936 euro în aprilie, 18,009 euro în mai și 24,614 în iunie.
În acest context, managerul a hotărât să instaleze camere video, unele vizibile, altele ascunse.
Angajații au fost informați doar despre instalarea camerelor vizibile. Pe 25 iunie 2009 angajatorul a informat reprezentanții sindicatului că mai mulți angajați au fost surprinși de camerele video ascunse în timp ce sustrăgeau marfa supermarketului, ulterior persoanele suspecte fiind chemate pentru explicații. Paisprezece angajați au fost concediați. Unii din ei și-au recunoscut vina.
Concedierea
În ordinul de concediere era menționat faptul că primii trei reclamanți care erau casieri, permiteau clienților și colegilor să părăsească magazinul fără ca produsele să fie achitate. Casierii scanau produsele, iar ulterior anulau operațiunea, astfel încât colegii lor și unii clienți părăseau magazinul fără a achita marfa.
Trei dintre reclamanți au semnat cu angajatorul un acord de soluționare amiabilă a litigiului conform căruia au recunoscut furtul, raporturile de muncă încetau, iar angajatorul se obliga să nu depună cerere privind atragerea la răspundere penală. Acordurile au fost semnate și de reprezentații sindicatului. În timpul procedurii disciplinare angajații nu au vizionat înregistrările video.
Acțiunea în justiție privind anularea ordinelor de concediere
Pe data de 22 iulie 2009 reclamanții au depus acțiune în instanța de judecată invocând faptul că au fost concediați ilegal având în vedere faptul că au fost folosită supravegherea video ascunsă, care este o încălcare a dreptului lor la viață privată, iar asemenea înregistrări nu trebuie admise drept probe în timpul procesului. Cei care au semnat acorduri de soluționare amiabilă a litigiului au solicitat anularea lor pe motiv că le-au semnat fiind manipulați de angajator și reprezentantul sindicatului, din frică de a nu fi urmăriți penal.
Poziția instanțelor naționale
Instanțele naționale au respins acțiunile și au constat că nu a fost încălcat vreun drept fundamental. După ce reclamanții au înaintat acțiuni în justiție, angajatorul a depus și plângere penală împotriva celor paisprezece angajați. Pe data de 15 iulie 2001 judecătorul de instrucție, luând în considerație faptul că ancheta a constatat că fiecare salariat a sustras bunuri în valoare nu mai mare de 400 euro, a recalificat fapta ca reprezentând infracțiune minoră.
Aprecierea Curții
În fața CEDO reclamanții s-au plâns că decizia angajatorului prin care aceștia au fost eliberați de la serviciu, s-a bazat pe înregistrări video efectuate cu încălcarea dreptului lor la respectarea vieții private, garantat de art. 8 din Convenție, iar autoritățile naționale nu au luat măsurile necesare pentru a proteja acest drept.
Totodată a fost invocat art. 6 din Convenție prin prisma faptului că instanțele naționale au acceptat drept probă imaginile obținute prin supraveghere video ascunsă. Trei dintre reclamanți au invocat același articol deoarece instanțele naționale au acceptat acordurile de soluționare amiabilă a litigiului pe care aceștia le-au semnat cu angajatorul.
Marea Cameră a constatat că autoritățile naționale au pus corect în balanță drepturile angajaților supermarketului suspectați de furt și drepturile angajatorului. Nu poate fi reținut argumentul principal al reclamanților potrivit căruia a existat o încălcare a drepturilor lor deoarece ei nu au fost notificați despre supravegherea video ascunsă, or o asemenea măsură era pe deplin justificată având în vedere lipsurile depistate și bănuiala rezonabilă a unor încălcări grave, luând în considerație întinderea și consecințele măsurii.
Instanțele naționale nu și-au depășit marja de apreciere constatând că supravegherea a fost una legală și proporționată.
