Cat poate dura arestul preventiv? Cauza Bluks Savickis vs. Letonia, nr. 44570/19, 13 iunie 2024.
În ianuarie 2013 reclamantul a fost condamnat pentru procurarea și păstrarea neautorizată de substanțe narcotice în cantități mari cu scop de înstrăinare, fiindu-i aplicată pedeapsa sub formă închisoare pentru un termen de șapte ani.
Din închisoare, acesta a continuat să organizeze procurarea și depozitarea de substanțe narcotice în scop de înstrăinare. Reclamantul a aranjat ca V.R. să-i livreze lui M.L. substanțe narcotice pentru distribuție, ultimul urmând să transfere banii încasați în contul reclamantului.
Fiind audiați de autorități, M.L. și V.R. au declarat că au lucrat pentru reclamant.
La cinci zile, după ce pe data de 10 noiembrie 2017 reclamantul a fost eliberat după executarea pedepsei, reclamantul a fost reținut fiind bănuit de procurarea și păstrarea neautorizată de substanțe narcotice în cantități mari în scop de înstrăinare.
Riscul justificat de a continua activități criminale și personalitatea bănuitului
Curtea Regională Riga a dispus arestarea preventivă pe data de 17 noiembrie 2017. Instanța a constat că există o bănuială rezonabilă că reclamantul a comis o infracțiune gravă pasibilă de pedeapsa cu închisoare. Mai mult decât atât, având în vedere personalitatea bănuitului, există un risc justificat că acesta va continua activitățile sale criminale. Instanța a constatat că detenția reclamantului este proporțională și în interes public.
Arestul preventiv a fost prelungit de câteva ori până pe data de 12 septembrie 2019, când Curtea Regională Riga l-a eliberat de reclamant, obligându-l printre altele să comunice schimbarea domiciliului și să nu părăsească țara. Instanța a menționat inter alia că termenul maximal al detenției preventive urmează să expire și că motivele detenției preventive au decăzut.
Cererile apărării privind înlocuirea măsurii preventive
La ședințele din 25 aprilie și 28 iunie 2019, Curtea Regională Riga a respins cererile apărării privind înlocuirea măsurii preventive arestul cu o măsură preventivă non-preventivă de libertate. Au fost invocate același motive ca și la aplicarea arestului preventiv.
Reclamantul a pledat vinovat și a încheiat cu procurorul un acord de recunoaștere a vinovăției pe data de 15 ianuarie 2020. În aceeași zi Curtea Regională Riga a aprobat acordul și l-a condamnat pe reclamant aplicându-i o pedeapsă de 6 ani de închisoare. Sentința a intrat în vigoare pe data de 11 februarie 2020.
Invocând art. 5 §§ 3 și 4 al Convenției, reclamantul s-a plâns că arestului său preventiv continuu i-au lipsit temeiuri suficiente pentru al justifica.
Curtea a considerat că plângerea urmează a fi examinată doar prin prisma art. 5 § 3 (a se vedea Buzadji vs. Republica Moldova, nr. 23755/07, § 61, 5 iulie 2016), potrivit căruia:
“Orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol … are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.”
Reclamantul a afirmat că nu au existat motive pentru detenția sa preventivă începând cu data de 25 aprilie 2019, prin urmare aceasta a fost ilegală. Deși prima perioadă a detenției sale putea fi justificată prin existența riscului de recidivă, privarea sa de libertate ulterioară nu putea fi justificată prin aceleași motive care au stat la baza dispunerii acesteia.
Bazându-se pe prevederile Codului de Procedură Penală, reclamantul a subliniat că detenția, ca și o măsură de securitate strict necesară, poate fi dispusă doar dacă scopurile procedurii penale nu pot fi atinse prin alte măsuri de securitate sau dacă atingerea lor poate fi pusă în pericol de aflarea bănuitului la libertate.
Instanțele naționale au dispus prelungirea arestului preventiv doar ca măsură de precauție, fără a examina dacă privarea de libertate este necesară pentru anihilarea riscului ca învinuitul să obstrucționeze procedurile penale, să se ascundă de acestea, sau dacă riscul recidivei pute fi prevenit printr-o măsură non-privativă de libertate.
Principiile general aplicabile duratei și justificării arestului preventiv sunt stabilite în cauza Buzadji (precitată, §§ 84‑91).
Existența bănuielii rezonabile este o condiție sine qua non pentru valabilitatea detenției continue, dar după prima decizie judecătorească privind dispunerea arestului nu mai este suficientă (ibid. § 102).
Curtea trebuie să stabilească (1) dacă alte motive prezentate de autoritățile judecătorești continuă să justifice privarea de libertate, și (2) dacă asemenea motive sunt “relevante” și “suficiente”, dacă autoritățile naționale au dat dovadă de “diligență specială” în conducerea procedurilor.
Justificarea oricărei perioade de detenție, nu contează cât de scurtă, trebuie demonstrată convingător de către autorități (a se vedea, printre multe altele, Idalov vs. Rusia, nr. 5826/03, § 140, 22 mai 2012, și Buzadji, precitat, § 87).
Justificări care au fost considerate în jurisprudența Curții motive “relevante” și “suficiente” (adiționale bănuielii rezonabile), au inclus: riscul de sustragere de la urmărirea penală, riscul de a influența martorii, riscul de falsificare a probelor, riscul de coluziune, riscul de recidivă, riscul de a provoca tulburări publice și nevoia de a proteja deținutul (a se vedea Buzadji, citată mai sus, § 88).
Până la condamnare, învinuitul trebuie prezumat nevinovat și scopul art. 5 § 3 este să asigure eliberarea acestuia în cazul în care detenția încetează de a mai fi rezonabilă (a se vedea McKay vs. Regatul Unit, nr. 543/03, § 41, și Buzadji, precitat, § 89).
Prezumția este întotdeauna în favoarea eliberării.
Argumentele pro și contra nu trebuie să fie “generale și abstracte” (Smirnova vs. Rusia, nr. 46133/99 și 48183/99, § 63).
În speță, reclamantul s-a aflat în arest preventiv un an și aproape zece luni.
Reclamantul nu a disputat faptul că a existat o bănuială rezonabilă că a comis o infracțiune. Totuși, doar existența unei bănuieli rezonabile nu este suficientă pentru justificarea detenției preventive și trebuie însoțită de motive adiționale (Buzadji, § 95).
Dispunerea arestului preventiv a fost justificată prin gravitatea infracțiunii în comiterea căreia era bănuit reclamantul, trecutului său criminal și riscului că acesta va persista în activități criminale. Arestul preventiv a fost prelungit de mai multe ori având la bază aceleași motive. Aceleași motive au fost invocate și la examinarea cererilor apărării de a înlocui arestul preventiv cu o altă măsura preventivă.
La o anumită etapă a procedurilor, autoritățile naționale și-au justificat deciziile prin faptul că “motivele detenției nu au dispărut nici schimbat”.
Într-un șir de cauze versus Letonia, Curtea a constat încălcarea art. 5 § 3 din Convenție deoarece instanțele naționale s-au bazat în aplicarea măsurilor preventive privative de libertate pe gravitatea infracțiunii imputate, livrând o motivare sumară, fără a invoca circumstanțe specifice și fără a lua în considerație măsuri preventive alternative (Bannikov vs. Letonia, nr. 19279/03, §§ 65-66, 11 iunie 2013; Davidovs vs. Letonia, nr. 45559/06, §§ 54-55, 7 iulie 2015).
În acest context, Curtea a considerat că instanțele naționale au eșuat să livreze – adițional bănuielii rezonabile – motive relevante și suficiente deciziilor lor de a prelungi arestul (§ 50).
A existat prin urmare o încălcare a art. 5 § 3 din Convenție (§ 51).
Reclamantul a fost reprezent în fața Curții de avocatul R. Matjušina, care activează în Riga.
Cat poate dura arestul preventiv în Republica Moldova?
Termenul ținerii persoanei în stare de arest este reglementat de art. 186 din Codul de Procedură Penală, care prevede următoarele:
Perioada de ținere în arest a învinuitului, inculpatului nu poate depăși un termen rezonabil, stabilit în funcție de complexitatea investigațiilor necesare pentru descoperirea adevărului și ținând cont de obligația de celeritate în soluționarea cauzei penale în care învinuitul sau inculpatul este ținut în stare de arest.
Arestul se dispune pentru un termen de cel mult 30 de zile.
Termenul arestului poate fi prelungit doar atunci când alte măsuri preventive neprivative de libertate nu sînt suficiente pentru a înlătura riscurile care justifică aplicarea arestului preventiv și și-au păstrat actualitatea condițiile și criteriile stipulate la art. 175, 176 și 185.
În Republica Moldova, arestul preventiv nu poate depăși 12 luni cumulativ
Arestul preventiv poate fi aplicat, pentru ambele faze ale procesului penal, pe un termen de cel mult 12 luni cumulativ, până la pronunțarea sentinței de către instanța de fond.
În termenul de ținere a învinuitului, inculpatului în stare de arest se include timpul în care persoana:
1) a fost reținută și arestată preventiv;
2) a fost sub arest la domiciliu;
3) s-a aflat într-o instituție medicală, la decizia judecătorului de instrucție sau a instanței, pentru expertiză judiciare în condiții de staționar, precum și la tratament, în urma aplicării în privința ei a măsurilor de constrângere cu caracter medical.
Cat poate dura arestul preventiv pentru minori?
Pentru învinuiții, inculpații minori durata totală de ținere în stare de arest preventiv nu poate depăși termenul de 8 luni.
Suplimentar, la soluționarea demersului privind prelungirea termenului de arest preventiv, judecătorul de instrucție sau, după caz, instanța de judecată are obligația să examineze dacă, pentru înlăturarea riscurilor ce au determinat aplicarea măsurii de arest preventiv, este suficientă aplicarea altor măsuri preventive neprivative de libertate și dacă există sau nu temeiuri relevante și suficiente pentru prelungirea măsurii de arest preventiv.
Demersul procurorului de prelungire a termenului arestării preventive urmează a fi încuviințat în scris de către:
1) procurorul ierarhic superior – în cazul în care se solicită prelungirea arestării preventive pentru un termen mai mare de 3 luni şi, respectiv, pentru un termen mai mare de 2 luni, în cazul minorilor;
2) Procurorul General sau de către un adjunct în temeiul ordinului emis de Procurorul General – în cazul în care se solicită prelungirea arestării preventive pentru un termen mai mare de 6 luni şi, respectiv, pentru un termen mai mare de 4 luni, în cazul minorilor.
Hotărârea judecătorească de prelungire a duratei de arestare preventivă poate fi atacată cu recurs în instanța ierarhic superioară. Atacarea hotărârii nu suspendă examinarea cauzei penale.
Urmărirea penală în cauzele penale în care sânt învinuiţi arestaţii preventiv se desfășoară de urgenţă şi în mod preferenţial.
Despre durata examinarii recursului la hotarararea privind aplicarea arestului citiți aici.
