Citarea partilor in procesul civil.
Pe data de 15.12.2020 Curtea Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Karesvaara și Njie vs. Spania (cererea nr. 60750/15).
În speță, reclamanții au invocat faptul că prima instanță nu a respectat regulile procedurale atunci când i-a citat.
În particular, ei s-au plâns de faptul că citația a fost expediată doar la o adresă și deși tentativa nu a fost una reușită, prima instanță nu a efectuat nici o minimă investigație pentru a afla vreo adresă alternativă a reclamanților.
Mai mult decât atât, aceștia au atras atenție asupra faptului că în antetul contractului de leasing (anexat la materialele dosarului) ei au indicat o altă adresă pentru corespondență, la care prima instanță nu a expediat nici o citație. Adresa indicată de bancă în p. 13 din contract a fost introdusă unilateral de bancă, fără ca această clauză să fie negociată.
De asemenea, a fost indicat faptul că apartamentul la care a fost expediată citația a fost restituit băncii în luna mai 2011.
Astfel, având în vedere eșecul primei instanțe de ai înștiința despre procesul de evacuare, ei au fost în imposibilitate de a se apăra.
Principiile generale relevante dreptului de a prezenta efectiv o cauză în fața instanței și de a beneficia de arme egale cu partea opusă, astfel cum este garantat de art. 6 din Convenție, sunt rezumate în cauzele: Gankin și alții vs. Rusia (nr. 2430/06, 1454/08, 11670/10 și 12938/12, §§ 25-28 și 35-39, 31 mai 2016) și Bartaia vs. Georgia (nr. 10978/06, §§ 26-29, 26 iulie 2018).
În speță, Curtea trebuia să răspundă la următoarele întrebări: (i) dacă au fost autoritățile diligente în procesul de informare a reclamanților despre proceduri și dacă reclamanții au renunțat la dreptul lor de a se prezenta în fața instanței și de a se apăra, iar dacă răspunsul este negativ (ii) dacă legea națională a acordat reclamanților posibilitatea unei noi examinări contradictorii a cauzei după ce aceștia au aflat despre hotărârile judecătorești (a se vedea Dilipak și Karakaya vs. Turcia, nr. 7942/05 și 24838/05, § 80, 4 martie 2014; Aždajić vs. Slovenia, nr. 71872/12, § 53, 8 octombrie 2015; Immoterra International Denia S.L. vs. Spania, nr. 60484/16, § 29, 26 mai 2020).
Încălcarea normelor privind citarea partilor in procesul civil
Curtea a constatat faptul că în procedurile de evacuare prima instanță a avut două tentative de a înmâna citații reclamanților, ambele la aceeași adresă, care este adresa desemnată de bancă pentru corespondență. Când s-a deplasat funcționarul judecătoriei pentru a înmâna citația, după prima tentativă nereușită, el a notat că alte nume sunt indicate pe cutia poștală, ceea ce ar fi putut fi un indice că reclamanții nu locuiesc la adresa dată. În pofida acestei constatări, instanța nu a examinat posibilitatea să expedieze citația la o adresa alternativă și nu a căutat în sistemul informațional intern al instanței nici o adresă alternativă; în schimb, a dispus citarea publică.
Curtea a considerat că era oportună o investigație pentru a fi identificată o adresă alternativă la care ar fi putut fi expediată citația.
Legislația spaniolă impunea instanța să efectueze o asemenea investigație înainte de a dispune citarea publică. Cu atât mai mult antetul contractului prevedea o altă adresă a reclamanților (§ 54). În asemenea circumstanțe, Curtea a considerat că autoritățile naționale nu au întreprins toate măsurile necesare care ar fi fost în mod legal și rezonabil așteptate de la ele, recurgând la citarea publică fără careva tentative adiționale de a înmâna citația. Prima instanță nu a acționat conform obligațiilor sale legale. De asemenea Curtea a notat faptul că această sarcină nu a fost una foarte complexă, or în procedurile ulterioare de executare silită bunurile reclamanților, la fel ca și adresele lor alternative au fost rapid identificate (§ 55).
Această speță se deosebește de cauza Immoterra International Denia S.L. citată supra (§§ 30-31), unde Curtea a constatat că prima instanță a căutat adrese alternative și a încercat să înmâneze citațiile la mai mult decât o adresă (§ 56).
În concluzie, Curtea a statuat că autoritățile nu au fost diligente în privința informării reclamanților despre procesul de evacuare și nu le-a oferit o oportunitate rezonabilă de a participa la procesul intentat împotriva lor (§ 57).
Nu există nici un indiciu că reclamanții ar fi renunțat la dreptul lor la un proces echitabil. Principala precondiție de a renunța la un drept este ca persoana să cunoască despre existența acestui drept și, prin urmare, despre procedurile aferente (a sevedea Dilipak and Karakaya vs. Turcia, nr. 7942/05 și 24838/05, § 80, 4 martie 2014, § 87). În speță nu există nici o dovadă la materialele dosarului care să demonstreze că reclamanții au fost informați despre procesul intentat împotriva lor, deși acesta ar fi putut avea consecințe nefavorabile pentru ei (a se vedea Díaz Ochoa vs. Spania, nr. 423/03, § 47, 22 iunie 2006; Lacárcel Menéndez vs. Spania, nr. 41745/02, § 33, 15 iunie 2006).
Guvernul nu a contestat faptul că reclamanții au aflat despre proces doar pe data de 15 noiembrie 2013, atunci când acesta deja era finalizat și unul dintre reclamanți a aflat despre aplicarea sechestrului pe contul său bancar. Curtea nu a considerat că o anumită lipsa de diligență din partea reclamanților la semnarea contractelor de leasing cu adrese de corespondență greșite poate fi interpretată drept un indiciu la renunțarea dreptului de ași prezenta cauza (§ 58).
În final, urma ca Curtea să stabilească dacă legea națională oferea reclamanților posibilitatea de a avea un nou proces. În speță, reclamanții când au aflat despre procesul de evacuare au încercat să-l anuleze, unicul remediu disponibil pentru a contesta valabilitatea citării în procesul care deja avuse loc, dar cererea lor a fost respinsă pe motiv că citarea a avut loc în mod valabil. O altă cerere adresată Curții Constituționale a fost respinsă ca inadmisibilă deoarece cazul nu prezenta importanță constituțională. Astfel tentativa lor de a reexamina cauza a eșuat.
Din aceste motive, Curtea a constatat violarea art. 6 § 1 din Convenție.
