Demolarea constructiilor neautorizate aflate pe teren public
Conform art. 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului:
“1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenței sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”
Conceptul de “casă” prin prisma art. 8 nu este limitat la acele spații care au fost ocupate sau formate în mod legal. “Casa” este un concept autonom care nu depinde de calificarea dată de legislația națională.
Dacă anumite spații particulare constituie o “casă”, protejată de articolul 8 § 1, depinde de circumstanțele de fapt, în particular de existența unor legături suficiente și continui cu un anumit loc (Brežec vs. Croația, nr. 7177/10, § 35, 18 iulie 2013). Astfel, o asemenea calificare este o chestiune de fapt care nu depinde de legalitatea ocupării prin prisma legislației naționale (McCann vs. Regatul unit, nr. 19009/04, § 46, 13 mai 2008).
Totuși, este ceva legitim ca autoritățile să redobândească posesiei pământului de la indivizi care nu au avut nici un drept să îl ocupe (McCann vs. Regatul Unit, nr. 19009/04, § 48, 13 mai 2008). Chiar dacă unicul scop al ingerinței ar fi asigurarea implementării efective a reglementărilor potrivit cărora nici o construcție nu poate fi efectuată fără o permisiune planificată, acesta poate fi legitim (Ivanova și Cerkezov vs. Bulgaria, nr. 6577/15, § 49, 21 aprilie 2016).
Articolul 8 nu recunoaște, ca atare, dreptul de a primi o casă
Articolul 8 nu recunoaște, ca atare, dreptul de a primi o casă (Chapman vs. Regatul Unit, nr. 27238/95, § 99, ECHR 2001‑I; Winterstein și alții vs. France, nr. 27013/07, § 159, 17 octombrie 2013) și nu poate fi interpretat ca conferind dreptul de a locui într-o anumită locație (Garib vs. Țările de Jos, nr. 43494/09, § 141, 6 noiembrie 2017).
Principiile menționate au fost reiterate cu ocazia pronunțării hotărârii în cauza Ghailan și alții vs. Spania, pe data de 23 martie 2021, nr. 36366/14.
Cañada Real Galiana este o localitate din municipiul Madrid, cu o populație de circa 5000 locuitori, dintre care romi 40%, spanioli 27,2% și marocani 26,1%. Circa 12% dintre ei erau într-o stare de “extremă vulnerabilitate”. Așezarea a fost tolerată o perioadă îndelungată de timp, dar din 2005 municipalitatea a început lupta cu construcțiile neautorizate, fiind inițiate o serie de proceduri administrative. În 2013 autoritățile au suspendat demolarea construcțiilor pe o perioadă nedeterminată până la găsirea unei soluții general acceptabile.
Primul reclamant a imigrat în Spania în 1990, al doilea în 2003. În 2001 ei și-au înregistrat căsătoria în Maroc și au doi copii (născuți 2004, 2007). În 2004/2005 reclamanții au început să construiască ilegal o casă pe un teren public, pe care era interzisă orice construcție privată, în Cañada Real Galiana.
Pe data de 1 aprilie 2005 poliția municipală l-a notificat pe primul reclamant să stopeze lucrările de construcție. La 7 mai 2005 autoritățile i-au înmânat decizia prin care se constata ilegalitatea construcției și i se acorda un termen de 15 zile pentru a obiecta împotriva demolării.
Pe data de 23 iunie 2005 reclamantului i s-au acordat 15 zile pentru demolarea construcțiiilor neautorizate, cu avertizarea că în caz contrar acestea vor fi demolate de autorități pe cheltuiala lui.
Având în vedere că reclamantul a refuzat să părăsească casa, autoritățile municipale s-au adresat în instanță solicitând dispunerea evacuării. Instanța a constatat că demolarea a fost dispusă legal și că nu este o măsură disproporționată.
Reclamantul nu a contestat nici unul din aceste acte.
Al doilea reclamant a fost notificat de autorități despre data demolării pe data de 11 octombrie 2007. Pe data de 18 octombrie 2007 reclamanții au fost evacuați, iar casa demolată. Procedura a decurs cu incidente, mai multe persoane fiind rănite, inclusiv colaboratori ai poliției. Pe data de 20 octombrie 2007 un grup mare de persoane a început reconstrucția casei. În 2008 casa era reconstruită. Au urmat din nou proceduri administrative și judiciare, care au avut drept finalitate demolarea casei în 2011.
În fața Curții, reclamanții s-au plâns că evacuarea și demolarea casei lor după decenii de toleranță a autorităților față de construcția caselor în Cañada Real Galiana a atins nivelul unei violări a dreptului lor la respectarea vieții lor private. Potrivit lor, măsurile întreprinse de autorități au fost prevăzute de lege, dar nu au urmărit un scop legal și nu au fost necesare într-o societate democratică.
Situația lor nu a fost diferită de a altor rezidenți din Cañada Real Galiana. Prin prisma principiului proporționalității, situațiile similare celei din speță trebuie tratate diferit de cazurile obișnuite de evacuare a unui individ din proprietatea ocupată ilegal.
Curtea a considerat că evacuarea și demolarea casei reclamanților a constituit o ingerință în dreptul lor la respectarea casei lor în sensul art. 8 § 2 (Gladișeva vs. Rusia, nr. 7097/10, § 91, decembrie 2011).
Totuși, până a constata o încălcare a art. 8, este necesar de a stabili dacă ingerința era justificată prin prisma art. 8 § 2. O asemenea ingerință ar constitui o încălcare a art. 8 dacă nu s-ar demonstra că a fost conformă cu legea, a urmărit unul sau mai multe scopuri legitime la care se face referire în paragraful 2 și că a fost necesară într-o societate democratică.
În speță curtea a constat că ingerința a fost „conformă cu legea”.
Măsura contestată de reclamanți a urmărit scopul legitim de a proteja drepturile și libertățile altora (cum ar fi dreptul de proprietate publică sau privată a proprietarilor terți), prevenirea dezordinii și promovarea bunăstării economice a țării (§ 60).
Problema esențială în speță a constat în „necesitatea într-o societate democratică”.
O ingerință va fi considerată „necesară într-o societate democratică” pentru atingerea unui scop legitim, dacă va corespunde unei “necesități sociale stringente” și, în particular, dacă este proporțională scopului legitim urmărit (Buckland vs. Regatul Unit, nr. 40060/08, § 63, 18 septembrie 2012).
Când este vorba despre construcții ilegale, factorii care pot prezenta importanță la determinarea proporționalității măsurii sunt: dacă casa a fost construită ilegal; dacă persoana vizată a făcut-o în cunoștință de cauză; care este gradul și natura ilegalității; care este natura precisă a interesului care trebuie protejat prin demolare; dacă sunt disponibile locuințe alternative pentru persoanele afectate de demolare; dacă sunt alte modalități mai puțin severe de a soluționa problema; lista nu este exhaustivă (Ivanova și Cerkezov vs. Bulgaria, nr. 6577/15, § 53, 21 aprilie 2016).
Hotarul cu vecinul. Unde şi cum construim?
În speță, problema care trebuia soluționată de către Curte nu a fost acceptabilitatea situației generale din Cañada Real Galiana, dar dacă circumstanțele particulare ale cazului reprezintă o violare a dreptului reclamanților la respectarea casei lor prin prisma art. 8 din Convenție.
În cauzele privind evacuarea ocupanților de pe teritoriile publice, întru respectarea proporționalității măsurii, este necesar de a examina dacă există posibilitatea unei locuințe alternative (Chapman vs. Regatul Unit, nr. 27238/95, § 103, ECHR 2001‑I).
Autoritățile nu au obligația să asigure cu locuințe reclamanții
Aceasta nu înseamnă că autoritățile au obligația prin prisma convenției să asigure cu locuințe reclamanții (Yordanova și Alții vs. Bulgaria, nr. 25446/06, § 30, 24 aprilie 2012). Politicile municipale pot avea drept obiectiv să îmbunătățească zona, cu obiective sociale și urbane și/sau cu atenție către grupurile vulnerabile, dar, în mod cert, aceasta nu impune autorităților obligația pozitivă să doneze proprietate publică sau să tolereze ocuparea proprietății fără un titlu legal (§ 78).
Curtea a notat că este indiscutabil faptul că reclamanții au executat construcția ilegal, că au cunoscut despre acest fapt, fiind inclusiv notificați de către autorități, că li s-a acordat termen pentru a demola benevol construcția, că prescripțiile respective nu au fost contestate, că reclamanții au purces imediat după demolare la executarea unei alte construcții pe același loc, din nou fără permisiunea autorităților. Totodată reclamanții au avut posibilitatea să conteste proporționalitatea măsurii de demolare înainte ca aceasta să fie executată.
Prin urmare, nu a existat o încălcare a art. 8 din Convenție (§ 80).
Despre lipsa pocedurii de demolare a construcțiilor citiți aici.
