Liberarea provizorie pe cautiune presupune respectarea unor obligații, nerespectarea cărora poate avea drept consecință pierderea totală sau parțială a cauțiunii.
În 2017, Biroul Național Anticorupție al Ucrainei („BNAU”) a început investigarea unui caz de contrabandă la scară largă, corupție și abuz de putere.
Conform investigației, reclamantul a constituit un grup, care includea mai mulți funcționari vamali, pentru a aranja importul de textile și alte bunuri de consum, și vămuirea acestora la o valoare redusă. Reclamantul a fost acuzat și de încercarea de a oferi mită unuia dintre investigatori.
Stabilirea cauțiunii
La 30 noiembrie 2017, Judecătoria raională Pecersk din Kiev a dispus arestarea reclamantului în contextul investigației privind oferirea de mită și a stabilit o cauțiune de 20.800.000 de grivne ucrainene (circa 680.000 de euro).
Curtea de Apel a orașului Kiev a admis parțial apelul reclamantului și a redus suma cauțiunii la 140.960 UAH (4.600 EUR).
De asemenea, s-a dispus că în cazul plății cauțiunii, următoarele obligații ar fi impuse reclamantului să: se prezinte la organul de urmărire penală la prima solicitare; nu părăsească Odessa fără autorizarea organului de urmărire penală; notifice organul de urmărire penală, procurorul sau instanța despre orice schimbare a locului său de reședință sau de muncă; predea toate documentele de călătorie care i-ar permite să treacă frontiera de stat; și să se abțină de la comunicarea cu martorii sau ceilalți co-inculpați în afara acțiunilor investigative.
Reclamantul a fost eliberat din arest în urma plății cauțiunii.
La 26 noiembrie 2019, Președintele Ucrainei a postat o declarație pe pagina sa oficială de Facebook, în care spunea că reclamantul este considerat unul dintre nașii contrabandei și că acesta se ascunde de urmărirea penală. A doua zi, reclamantul s-a prezentat voluntar în fața organului de urmărire penală, unde a fost reținut.
Pe data de 29 noiembrie 2019 instanța de judecată a dispus arestarea reclamantului făcând referire la gravitatea acuzațiilor aduse împotriva acestuia, posibilitatea ca acesta să se sustragă de la investigație având în vedere cetățenia sa israeliană, riscul de influențare a altor suspecți și martori, precum și riscul distrugerii probelor.
Cauțiune în mărime de 2.330.000 EURO
Instanța a stabilit o cauțiune în mărime de 70.001.240 UAH (2.330.000 EUR) și a impus reclamantului mai multe obligații, similare celor impuse de Curtea de Apel Kiev la 22 ianuarie 2018, inclusiv obligația de a preda toate documentele internaționale de călătorie care i-ar permite să treacă frontiera de stat.
Judecătorul a considerat că reclamantul nu a reușit să infirme argumentele organul de urmărire penală referitoare la bunurile sale, considerând că suma cauțiunii nu este excesivă pentru reclamant și că ar asigura comportamentul său adecvat pe durata procedurilor. În hotărâre se menționa că în cazul în care reclamantul ar încălca aceste obligații, suma cauțiunii va fi pierdută.
Cauțiunea a fost plătită, iar reclamantul a fost eliberat în aceeași zi.
Ulterior organul de urmărire penală a depus la instanță o cerere privind confiscarea cauțiunii depuse de reclamant, deoarece acesta nu a predat pașaportul său israelian și, prin urmare, a încălcat obligațiile impuse de decizia din 29 noiembrie 2019. Reclamantul s-a opus cererii organul de urmărire penală, susținând că și-a pierdut pașaportul israelian menționat în toamna anului 2019, înainte de decizia din 29 noiembrie 2019. Prima instanță a respins cererea ca fiind neîntemeiată, considerând că materialele disponibile nu dovedeau că reclamantul ar fi încălcat obligațiile stabilite.
Totuși instanța de apel a respins ca neîntemeiată afirmația reclamantului că își pierduse pașaportul înainte de decizia din 29 noiembrie 2019. Când a examinat problema confiscării cauțiunii, instanța a făcut referire la prevederile CPP, care stipulează că, în cazul în care un suspect își încalcă obligațiile, cauțiunea trebuie confiscată.
Confiscarea a jumătate din cauțiune ar fi o măsură proporțională la caz
Instanța a observat că reclamantul fusese găsit vinovat de încălcarea unei singure obligații din mai multe impuse prin decizia din 29 noiembrie 2019, context în care a considerat că confiscarea a jumătate din cauțiune ar fi o măsură proporțională la caz.
În final, instanța a examinat cererea organul de urmărire penală de a mări suma cauțiunii și a constatat că suma stabilită anterior s-a dovedit a fi insuficientă pentru a asigura îndeplinirea corectă a obligațiilor de către reclamant. Instanța a decis să mărească suma cauțiunii la 76.598.362 UAH (2.550.000 EUR).
Conform informațiilor disponibile public, la 12 octombrie 2023, Înalta Curte Anticorupție, acționând în calitate de instanță de fond, a încetat procedurile penale împotriva reclamantului din cauza expirării termenului legal relevant.
Plângerea la CEDO
Reclamantul s-a plâns că pierderea unei părți din cauțiune, în urma deciziei Camerei de Apel a Înalta Curte Anticorupție din 16 aprilie 2020, a fost nelegală și disproporționată, contrară articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevede următoarele:
“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
Reclamantul a susținut că nu și-a încălcat obligația de a preda pașaportul său străin, or l-a pierdut, iar instanța nu a luat în considerare acest aspect atunci când a luat decizia în defavoarea sa.
Guvernul a afirmat că pierderea unei părți din cauțiune a fost o măsură legală și proporțională
Guvernul a afirmat că pierderea unei părți din cauțiune a fost o măsură legală și proporțională și că instanța națională a examinat temeinic circumstanțele cazului. Reclamantul nu a reușit să prezinte dovezi că și-a pierdut pașaportul înainte de 29 noiembrie 2019, iar certificatul emis de Ambasada Israelului a indicat doar data la care pașaportul a fost anulat.
CEDO urma să stabilească dacă s-a realizat un echilibru echitabil între interesul general și necesitatea protejării drepturilor de proprietate ale reclamantului.
Partea din cauțiune confiscată, în valoare de aproximativ 1.165.000 EUR, reprezintă o sumă considerabilă de bani.
Cauțiunea a fost confiscată în cazul de față deoarece reclamantul a încălcat obligațiile impuse în cadrul condițiilor de cauțiune, prin faptul că nu a predat toate documentele internaționale de călătorie care i-ar fi putut permite să treacă frontiera de stat. Asigurarea comportamentului adecvat al reclamantului prin prevenirea fugii sale, risc care a fost considerat serios în lumina evenimentelor care au precedat arestarea sa din 27 noiembrie 2019, era o chestiune de importanță foarte semnificativă, având în vedere natura acuzațiilor care erau în curs împotriva reclamantului la acel moment.
În ceea ce privește afirmația reclamantului că autoritățile au creat un pretext pentru a iniția proceduri de confiscare a cauțiunii, Curtea s-a referit la constatările Camerei de Apel conform cărora reclamantul și-a folosit pașaportul israelian până cel puțin la 11 noiembrie 2019 și că nu a reușit să demonstreze că l-a pierdut înainte de emiterea deciziei din 29 noiembrie 2019.
Nu este sarcina CEDO să se substituie instanțelor naționale, care sunt în cea mai bună poziție pentru a evalua probele, a stabili faptele și a interpreta legislația națională. Curtea nu ar trebui să acționeze ca o instanță de apel și, prin urmare, nu va pune sub semnul întrebării hotărârile instanțelor naționale, cu excepția cazului în care constatările lor pot fi considerate arbitrare sau în mod evident nerezonabile (vezi, mutatis mutandis, Bochan împotriva Ucrainei (nr. 2), nr. 22251/08, § 61, CEDO 2015).
Confiscarea cauțiunii a fost rezultatul unor proceduri contradictorii în cadrul cărora reclamantul a avut posibilitatea de a-și prezenta argumentele.
Instanțele naționale au examinat cu atenție problemele pertinente, iar Camera de Apel și-a motivat decizia în mod detaliat.
Curtea nu a găsit niciun motiv să nu fie de acord cu constatările instanței naționale conform cărora reclamantul ar fi trebuit să realizeze că nepredarea tuturor documentelor internaționale de călătorie care i-ar fi permis să treacă frontiera de stat ar putea duce la încălcarea obligațiilor stabilite prin decizia menționată anterior. Prin urmare, era de așteptat în mod rezonabil ca reclamantul să facă tot posibilul pentru a demonstra convingător că și-a îndeplinit cu bună-credință toate obligațiile impuse asupra sa.
În ceea ce privește suma cauțiunii confiscate, Camera de Apel a realizat o evaluare amănunțită a problemei menționate și a oferit motive suficiente pentru decizia sa, cântărind încălcarea constatată în contextul relevant și limitând confiscarea la jumătate din suma cauțiunii, din motive de proporționalitate.
Având în vedere considerațiile de mai sus, CEDO a constatat că decizia de a confisca o parte din cauțiunea reclamantului a realizat un „echilibru echitabil” între cerințele interesului general al comunității și cerințele drepturilor reclamantului în circumstanțele cazului.
În consecință, nu a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1.
În fața Curții reclamantul a fost reprezentat de avocatul Mr G.V. Tokarev.
Cauza Alperin vs. Ucraina, cererea nr. 41028/20.
Liberarea provizorie pe cautiune în Codul de procedură penală al Republicii Moldova
Articolele 192-194 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova reglementează cauțiunea ca măsură preventivă, stabilind condițiile aplicării acesteia, procedura de stabilire și modalitățile de restituire sau confiscare a sumei depuse ca garanție.
Liberarea provizorie pe cautiune poate fi acordată în cazul în care este aplicată o măsură asiguratorie pentru repararea prejudiciului cauzat de infracțiune, la cererea învinuitului sau inculpatului aflat în detenție, și doar după ce a fost depusă cauțiunea stabilită de judecătorul de instrucție sau de către instanța de judecată. Decizia de eliberare provizorie pe cauțiune este luată prin încheiere judecătorească, iar în cazul în care inculpatul nu depune cauțiunea în termenul stabilit, măsura poate fi înlocuită cu arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu.
Totodată, articolul prevede că necesitatea menținerii măsurii de liberare provizorie pe cauțiune trebuie verificată periodic, la fiecare 60 de zile. Măsura poate fi dispusă pentru maximum 12 luni cumulative, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare, sau pentru un termen de cel mult 24 de luni cumulative pentru infracțiuni mai grave.
Pe perioada liberării provizorii, persoana trebuie să respecte obligația de a se prezenta la citarea organului de urmărire penală sau a instanței și să informeze despre schimbarea domiciliului.
Neîndeplinirea acestor obligații poate duce la revocarea cauțiunii și la aplicarea măsurilor coercitive.
Articolul 192¹ CPP, definește regulile clare pentru dispunerea cauțiunii. Cauțiunea constă în depunerea unei sume de bani, fie în contul depozitar al procuraturii sau al instanței de judecată, fie prin constituirea unei garanții reale (mobiliare sau imobiliare) echivalentă cu suma stabilită. Valoarea cauțiunii este determinată între 3000 și 100.000 de unități convenționale, în funcție de starea materială a persoanei și gravitatea infracțiunii.
Cauțiunea garantează două aspecte esențiale:
- Participarea învinuitului/inculpatului la procesul penal și respectarea obligațiilor sale;
- Plata despăgubirilor și a amenzilor stabilite pentru repararea pagubelor cauzate de infracțiune.
Revocarea liberarii provizorii pe cautiune
Liberarea provizorie pe cautiune poate fi revocată dacă se descoperă fapte noi care nu au fost cunoscute la momentul admiterii cererii de eliberare sau dacă învinuitul/inculpatul nu respectă cu rea-credință obligațiile stabilite ori comite o nouă infracțiune. În acest caz, persoana va fi din nou supusă arestării preventive sau arestării la domiciliu.
Restituirea cauțiunii sau trecerea ei în proprietatea statului
Restituirea cauțiunii sau confiscarea acesteia în beneficiul statului se realizează printr-o încheiere a judecătorului de instrucție sau a instanței de judecată, la solicitarea procurorului, a inculpatului, achitatului sau reprezentantului acestora.
Cauțiunea este restituită dacă:
- Se constată că nu mai există motivele care au justificat aplicarea măsurii preventive;
- Procesul penal este încetat, inculpatul este scos de sub învinuire sau este achitat;
- Instanța stabilește o pedeapsă definitivă.
Pe de altă parte, cauțiunea nu se restituie și este confiscată dacă:
- Liberarea provizorie este revocată pentru nerespectarea obligațiilor sau comiterea unei noi infracțiuni;
- Inculpatul nu depune cauțiunea în termen și măsura este înlocuită cu arestarea preventivă;
- Acesta comite o nouă infracțiune sau nu respectă cu rea-credință obligațiile stabilite.
Hotărârea de trecere a cauțiunii în proprietatea statului poate fi atacată cu recurs de persoanele interesate.
Liberarea provizorie pe cautiune – Concluzie
Cauțiunea reprezintă o măsură preventivă importantă în cadrul procesului penal, oferind posibilitatea de liberare provizorie a inculpatului sau învinuitului, cu obligația acestuia de a respecta anumite condiții. Depunerea unei sume de bani sau a unei garanții este esențială pentru a asigura prezența persoanei la proces și plata despăgubirilor cauzate de infracțiune. Nerespectarea obligațiilor poate duce la revocarea acestei măsuri și confiscarea cauțiunii în favoarea statului.
