Luarea copilului de la părinți

Luarea copilului de la parinti.

O. S. (reclamanta) este mama lui X și Y, născuți în 2006, respectiv 2011. În 2015 X i-a spus profesoarei că părinții săi sunt violenți atât cu ea cât și între ei. X a descris cum tatăl său vitreg a ținut-o cu capul sub apă, menționând că îi este frică să nu o omoare dacă va afla că a relatat despre aceste violențe la școală.

După aceste mărturisiri, ambii copii au fost plasați într-un centru de plasament temporar, a fost întocmit un raport pentru poliție, iar X a fost audiată de un judecător. Reclamanta a contestat decizia asistenței sociale, dar și-a retras contestația când cauza a fost audiată la Consiliul Local de Asistență Socială. Ea a convenit cu asistența socială referitor la graficul de contact cu copiii.   

Pe data de 28 august 2015 Consiliul Local de Asistență Socială a dispus ca ambii copii să locuiască în centrul de plasament și a acordat reclamantei dreptul la patru vizite anuale cu o durată de două ore fiecare.

Instanța de judecată a admis contestația reclamantei, dar Înalta Curte (Lagmannsrett) a admis apelul asistenței sociale și a menținut dispoziția Consiliul Local de Asistență Socială. Curtea Supremă (Høyesterett) a respins recursul reclamantei.

În fața CEDO reclamanta s-a plâns că în procesul privind protecția socială a copiilor i-a fost încălcat dreptul la respectarea vieții sale de familie așa cum este el garantat de art. 8 din Convenție, care prevede:

“1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenței sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”

Reclamanta a menționat că diferitele etape în procesul de asistență socială a copiilor săi, urmau a fi evaluate ca un tot întreg. Astfel, la etapa inițială, nu au fost investigate alegațiile privind violența domestică, autoriățile nu au încercat să întreprindă măsuri mai puțin intruzive.

Reclamanta s-a plâns că nu a existat o bază factuală pentru deciziile privind luarea copilului de la părinți și că ea nu a fost implicată suficient în procesul de luare a acestor deciziilor.

Restricțiile severe au fost în detrimentul legăturilor familiale, iar autoritățile nu au dispus de motive suficient de puternice pentru a renunța la scopul reunificării familiei.

Principiile generale aplicabile în cauzele privind măsurile întreprinde de autorități pentru a asigura bunăstarea copiilor sunt bine stabilite în jurisprudența Curții,  fiind amplu expuse în cauza Strand Lobben și alții vs. Norvegia (nr. 37283/13, hotărârea din 10 septembrie 2019, §§ 202-13).

Luarea copilului

În speță, măsurile întreprinse de autorități au urmărit un scop legitim de a proteja sănătatea, moravurile și drepturile copiilor.

Întrebarea care apare este dacă aceste măsuri au fost necesare într-o societate democratică prin prisma paragrafului doi al articolului 8.

Curtea a considerat că reclamanta a fost implicată suficient în procesul de luare a deciziilor și a avut posibilitatea în ași prezenta versiunea sa. Este clar că violența tatălui vitreg a creat o situație incompatibilă cu îngrijirea copilului, în urma căreia copilul nu a dorit să se mai întoarcă. Aceste circumstanțe sunt relevante și suficiente pentru a justifica concluziile autorităților naționale că cea mai bună soluție este luarea copilului de la părinți (§ 24).

Din aceste motive, nu a existat o încălcare a art. 8 din Convenție (§ 25).

În fața Curții, reclamanta a fost reprezentată de dl. M. Engesbak, avocat care activează în Oslo.

Cauza O.S. vs. Norvegia, cererea nr. 63295/17, Hotărârea din 30 septembrie 2021.

În Republica Moldova, autoritatea tutelară locală este obligată să se autosesizeze, după caz să asigure recepţionarea şi înregistrarea sesizărilor cu privire la copiii care sunt supuși violenței.

În cazul în care, ca urmare a evaluării iniţiale, se constată existenţa unui pericol iminent pentru viaţa sau sănătatea copilului, autoritatea tutelară în a cărei rază este locul aflării acestuia dispune imediat luarea copilului de la părinţi sau de la persoanele în grija cărora acesta se află, comunicînd acest fapt procurorului în termen de cel mult 24 de ore.

Autoritatea tutelară locală, în termen de 3 zile lucrătoare, va porni o acţiune în instanţa de judecată privind decăderea din drepturile părinteşti sau privind luarea copilului de la părinţi fără ca aceștia să fie decăzuți din drepturile părintești. Dacă această cerinţă nu este îndeplinită, copilul va fi înapoiat imediat părinţilor.

Pentru detalii a se vedea Legea nr. 140 din 14.06.2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi (supra sunt extrase din art. 8 și 10).

Despre programul de întrevederi cu copilul citiți aici.