Practica judiciară și interpretarea legii trebuie să fie previzibile.
Deși precedentul judiciar nu are o forță obligatorie (în sistemul de drept de care aparținem), iar interpretarea legii este de competența instanțelor de judecată, o previzibilitate este totuși necesară. Altfel, ar fi încălcat principiul securității raporturilor juridice.
CEDO a reiterat aceste principii pe data de 14.01.2020, prin Hotărârea pronunțată în Cauza Lazarevic vs. Bosnia și Herțegovina, cererea nr. 29422/17. În speță, reclamantul a fost concediat deoarece a refuzat să încheie un nou contract de muncă cu alte clauze.
Nefiind de acord, acesta a înaintat o acțiune civilă împotriva fostului angajator solicitând încasarea indemnizației de concediere, suplimentelor de vară și de iarnă, indemnizațiilor de masă și contribuțiilor de asigurări sociale aferente. Pe data de 4 iulie 2013 prima instanță a admis cererea reclamantului în partea ce ține de indemnizația de concediere și a respins restul pretențiilor motivând hotărârea prin situația financiară grea a angajatorului. Instanțele superioare au menținut hotărârea.
La 21 iulie 2016 reclamantul a contestat hotărârile date la Curtea Constituțională invocând faptul că procesul său nu a fost unul echitabil deoarece în pofida existenței unor prevederi legale certe instanțele naționale i-au respins cerințele formulate din motive irelevante.
Reclamantul a atras atenție asupra discrepanței dintre interpretarea care a dat-o Curtea Supremă de Justiție în cauza sa și interpretarea dată de Comisia pentru Interpretarea și Monitorizarea a Convenției Colective Generale din 12.02.2014. Curtea Constituțională a respins apelul reclamantului ca vădit neîntemeiat.
În fața CEDO reclamantul s-a plâns că procesul său a fost unul inechitabil, contrar art. 6 din Convenție, deoarece hotărârile instanțelor naționale în cazul său au fost în mod clar contrare legislației naționale și practicii judiciare.
Guvernul Bosniei și Herțegovinei s-a apărat invocând faptul că CEDO nu este instanță de gradul patru de jurisdicție.
În § 30 din Hotărâre, CEDO a reiterat faptul că este în primul rând de competența instanțelor naționale să rezolve problemele de interpretare a legislației naționale (a se vedea printre altele Brualla Gómez de la Torre v. Spain, 19 decembrie 1997, § 31, Reports of Judgments and Decisions 1997‑VIII).
Totuși Curtea poate constata o violare a art. 6 § 1 din Convenție dacă constatările instanțelor naționale sunt arbitrare sau vădit nejustificate, ceea ce are drept rezultat o “negare a justiției” (a se vedea Moreira Ferreira v. Portugal (nr. 2) [GC], nr. 19867/12, §§ 83-85, 11 iulie 2017) .
Curtea a concluzionat că asemenea hotărâri arbitrale precum cele pronunțate în cauza reclamantului reprezintă o negare a justiției (a se vedea, mutatis mutandis, Anđelković v. Serbia, nr. 1401/08, § 27, 9 aprilie 2013).
