Dreptul la respectarea vietii private poate fi încălcat prin concediere.
Cauza Guliyev vs. Azerbaijan, cererea nr. 54588/13, Hotărârea din 6 iulie 2023.
Reclamantul a fost angajat în 2002 în funcția de asistent al procurorului în cadrul Procuraturii Gazakh. Ulterior acesta a întâlnit-o pe G. G., hirurg la un spital local, cu care a început o relație amoroasă. În 2006 reclamantul a fost promovat în funcția de procuror la Procuratura Generală a Azerbaijanului. Din 2008 relația cu G. G. s-a deteriorat, reclamantul hotărând să-i pună capăt.
Pe data de 14 iunie 2009, în apartamentul reclamantului, între acesta, G.G. și E.A. a izbucnit o ceartă. Toți trei s-au ales cu leziuni ușoare care nu au atins gradul necesar pentru a fi clasificate drept „minore”.
Autoritățile naționale i-au condamnat penal pe G.G. și E.A., aplicându-le o pedeapsă sub formă de amendă.
Procesul s-a finalizat prin decizia Curții Supreme din 28 ianuarie 2011. Pe parcursul procesului G.G. a pretins că reclamantul a fost abuziv și violent cu ea, că de fapt acesta împreună cu E.A. au atacat-o pe data de 14 iunie 2009, zi în care reclamantul a ordonat cuiva la telefon să o omoare.
În perioada august-octombrie 2009, G.G. a publicat o serie de articole în ziar, printre care: “Angajatul Procuraturii Generale încearcă să scape de consecințele crimei”, “ Ce urmărește Shamil Guliyev prin a mă înconjura cu martori falși?”, “Cine poate garanta ca oameni precum Shamil Guliyev nu vor deveni un Haji Mammadov[1] de mâine?”, “Viitorul nostru este de asemenea o bătaie de joc”, și altele.
Instanțele naționale au admis acțiunea civilă a reclamantului și au constatat că informația din articolele date este falsă și defăimătoare, obligând redactorul șef al ziarului să ofere scuze publice reclamantului și să dezmintă informația publicată. Procesul s-a finalizat prin decizia Curții Supreme din 3 iulie 2012.
Pe parcursul procesului penal, G.G. s-a plâns la numeroase instituții, inclusiv la Procuratura Generală.
Pe data de 5 august 2009, Procurorul General a convocat o ședință specială la care a participat și reclamantul pentru a discuta despre plângerea lui G.G.. Procurorul General l-a avertizat pe reclamant că în cazul în care G.G. nu își va retrage plângerea, acesta va fi sancționat disciplinar destul de sever.
Astfel, pe data de 24 mai 2010, reclamantul a fost eliberat din funcția de procuror, pe motiv că a comis acțiuni incompatibile cu funcția de procuror, periclitând demnitatea profesiei și încălcând grav Codul de etică al procurorilor.
Printre altele, ordinul de eliberare conținea următoarele constatări:
“Pe parcursul unei îndelungate perioade de timp, (reclamantul) …. a avut o relație apropiată cu G.G. și a locuit cu aceasta, fără a intenționa să creeze o familie cu ea. Drept rezultat al faptului că acesta a eșuat să-și regleze relațiile sale cu G.G. conform legii, cuplul a avut multiple neînțelegeri și pe data de 14 iunie 2009 o ceartă a izbucnit, care s-a soldat cu vătămarea părților și care a devenit obiectul unei investigații penale.
Drept rezultat, G.G. a depus numeroase plângeri la diferite autorități statale, iar articole despre incident au fost publicate în presă.
… în pofida recomandărilor, (reclamantul) a eșuat să tragă concluziile necesare și să întreprindă pași întru a soluționa problema rezultată din relația sa personală cu G.G. eliminând astfel cauza plângerilor”.
Reclamantul a contestat ordinul de eliberare în instanța de judecată. Instanțele naționale au respins cererea, decizia irevocabilă fiind pronunțată pe data de 6 iunie 2013 de către Curtea Supremă. Instanțele naționale au constatat că concedierea a fost una legală, reținând argumentarea din ordinul de eliberare.
În fața CEDO, reclamantul s-a plâns de faptul că concedierea sa din funcția de procuror a fost una ilegală, contrară dreptului său la respectarea vietii private astfel cum este el garantat de art. 8 din Convenție, potrivit căruia:
“1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private ….
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”
În special reclamantul a invocat că motivele specificate în ordinul din 24 mai 2010 nu pot constitui temei legal pentru concedierea sa și că instanțele naționale au eșuat să analizeze problema legalității concedierii sale având în vedere deciziile instanțelor naționale în procesul penal privind incidentul din 14 iunie 2009 și în procesul civil privind defăimarea.
CEDO a notat că motivele concedierii reclamantului au fost legate de relația sa și conflictul personal pe care acesta l-a avut cu fosta sa iubită (G.G.) fiind astfel clar legate de viața sa personală.
Concedierea era cea mai severă sancțiune disciplinară în profesia sa, cu consecințe serioase pentru viața profesională, inclusiv pentru perspectivele de carieră și pentru reputația personală și profesională.
Într-adevăr, concedierea în cauză a pus la îndoială caracterul său moral și l-a stigmatizat în ochii societății datorită vieții sale private și în pofida faptului că nu a fost condamnat pentru vreo crimă, din contra fiind recunoscut drept victimă în procesul penal de învinuire a lui G.G. și în procesul civil privind defăimarea. Mai mult decât atât, concedierea reclamantului a însemnat nu doar pierderea poziției sale, dar și expulzarea din profesia sa.
Din aceste motive, Curtea a găsit art. 8 aplicabil prezentei spețe în primul rând prin abordarea motivelor pe care la are la bază, dar și datorită consecințelor pentru viața privată a reclamantului (Mile Novaković vs. Croația, nr. 73544/14, §§ 47-49, 17 decembrie 2020, Juszczyszyn vs. Polonia, nr. 35599/20, §§ 235-37, 6 octombrie 2022).
A existat prin urmare o ingerință în viața privată a reclamantului.
Curtea a reiterat că o ingerință va fi justificată prin prisma art. 8 al Convenției, dacă este “prevăzută de lege”, urmărește unul sau mai multe scopuri legitime prevăzute de paragraful 2 al articolului și este “necesară într-o societate democratică” pentru atingerea acestui scop.
În speță, reclamantul a fost subiectul uneia din cele mai severe sancțiuni disciplinare. În ordinul de eliberare din 24 mai 2010 era menționat că reclamantul : “a comis acțiuni incompatibile cu funcția de procuror, a subminat demnitatea profesiei și a încălcat grav Codul de etică”.
Curtea a notat că în ordinul de eliberare nu este indicată norma concretă din Codul de etică care a fost încălcată. Angajatorul a eșuat să explice ce s-a avut în vedere prin “probleme” dintre reclamant și G.G. sau cum lipsa de dorința reclamantului de a se căsători sau de ași formaliza în alt mod relația cu G.G. poate fi considerat comportament neetic sau o “acțiune incompatibilă cu funcția de procuror”.
Mai mult decât atât, Curtea nu a putut înțelege cum reclamantul se poate face responsabil pentru articolele despre el publicate de G.G.
De asemenea este problematic faptul că angajatorul i-a solicitat reclamantului să prevină cumva depunerea plângerilor la diferite organe de stat de către G.G. și publicarea articolelor critice la adresa lui și că incapacitatea reclamantului de a stopa plângerile și publicațiile au constituit justificare pentru eliberarea din funcție.
Astfel, Curtea a ajuns la concluzia că nu au existat temeiuri de fapt sau de drept care să justifice eliberarea reclamantului. Ingerința nu a fost una compatibilă cu scopurile art. 8 § 2 ale Convenției. Din aceste motive nu a mai fost necesar ca Curtea să examineze dacă ingerința a urmărit unul din scopurile legitime menționate la articolul 8 § 2 și dacă aceasta era necesară într-o societate democratică.
A existat prin urmare o încălcare a art. 8 din Convenție (§ 61).
Urmare a temeiurilor pentru care a fost concediat, a fost încălcat dreptul reclamantului la respectarea vietii private.
Curtea a obligat statul pârât să-i achite reclamantului 7000 euro cu titlu de prejudiciu moral.
Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de către dl. M. Mustafayev, avocat care activează în Baku.
[1] fost ofițer al Departamentului de Investigare a Criminalității din cadrul Ministerului de Interne al Azerbaidjanului. A fost condamnat și condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea a 11 persoane și răpirea a 10.
Varsta de pensionare diferita pentru barbati si femei reprezinta o discriminare? Citiți aici.
