Dreptul la libera exprimare (Cauza Rabczewska vs. Polonia, Cererea nr. 8257/13, Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 15 septembrie 2022).
Reclamanta, cunoscută drept Doda, este o populară cântăreață din Polonia.
Pe data de 24 iulie 2009 ea a acordat un interviu, care ulterior a fost publicat cu denumirea: “Doda: Eu nu cred în Biblie.” Una din întrebările din interviu a fost: “Spui că Papa este o autoritate pentru tine, că ești o persoană evlavioasă, deci de ce te întâlnești cu cineva care profanează Biblia și promovează sentimentul anti-creștin?”
În răspuns, reclamanta a descris relația pe care o are cu partenerul său. În continuare, ea a explicat că mesajul biblic are o oarecare valoare; totuși, faptele descrise în Biblie nu au fost demonstrate științific. De exemplu, în descrierea creării lumii nu există mențiuni despre dinozauri. Reclamanta crede într-o putere superioară, ea avut o educație religioasă, dar are propriile opinii în această privință. Ea a menționat că a fost mai convinsă de descoperirile științifice, decât de “scrierile cuiva amețit de băutul vinului și fumatul ierbii”. Când a fost întrebată la cine se referă, ea a răspuns că la “toți acei tipi care au scris acele povești incredibile”.
Libera Exprimare condamnată penal
Pentru declarațiile date, pe data de 16 ianuarie 2012, Judecătoria de Circumscripție Varșovia i-a aplicat reclamantei o amendă penală în mărime de 1160 euro. Instanța a menționat că cazul reclamantei prezintă un conflict dintre două libertăți constituționale: libertatea conștiinței și religiei și libertatea de exprimare. Concluzia a fost că reclamanta a folosit în mod deliberat cuvinte din argoul folosit de tineret și că modul ei de a se exprima a fost marcat de tendința de a șoca, răni și domina pe ceilalți.
Pe data de 18 iunie 2012, Curtea Regională Varșovia a menținut hotărârea primei instanțe, iar pe data de 6 octombrie 2015, Curtea Constituțională a statuat că norma penală este compatibilă cu prevederile constituționale.
Alegațiile reclamantei
În fața Curții reclamanta a invocat că condamnarea sa a constituit o ingerință în dreptul său la libera exprimare. Ingerința nu a fost una proporțională scopului legitim urmărit și nu își avea locul într-o societate democratică. Necesitatea invocată de Guvern de a proteja sentimentele religioase ale altora nu trebuie apărată cu orice preț. Legea penală nu trebuie să apere sentimente subiective religioase.
Aprecierea Curții
Curtea a reiterat principiile generale privind aplicarea art. 10, pe care le-a expus anterior, de exemplu în hotărârile pronunțate în cauzele Handyside vs. Regatul Unit (7 decembrie 1976, Seria A nr. 24) și Fressoz și Roire vs. Franța (nr. 29183/95, § 45, ECHR 1999-I). Libertatea de expresie este unul dintre pilonii de bază a unei societăți democratice și una dintre condițiile de bază ale progresului și ale afirmării personale a individului.
Articolul 10, în limitele prevăzute la paragraful 2, este aplicabil nu doar “informării” sau “ideilor” care sunt recepționate favorabil, apreciate drept inofensive sau indiferente, dar și celor care ofensează, șochează și perturbă. Totodată există puțină intenție prin prisma art. 10 § 2 de a restricționa discursurile politice sau dezbaterile pe teme de interes public (a se vedea Baka vs. Ungaria, nr. 20261/12, § 159, ECHR 2016, și Satakunnan Markkinapörssi Oy și Satamedia Oy vs. Finland [GC], nr. 931/13, § 167, 27 iunie 2017).
Dreptul la libera exprimare implică responsabilitate
Totuși, prin prisma paragrafului 2 al art. 10, exercitarea libertății de exprimare are obligațiile și responsabilitățile sale. Printre ele, în contextul convingerilor religioase, este cerința generală de a asigura exercitarea pașnică de către subiecții acestor convingeri, a drepturilor garantate de art. 9, incluzând obligația de a evita pe cât posibil, expresiile referitoare la obiectul venerației, care sunt neîntemeiat ofensatoare și profanatoare pentru alții (Sekmadienis Ltd. vs. Lituania, nr. 69317/14, § 74, 30 ianuarie 2018).
În speță, părțile nu contestă că a existat o ingerință în dreptul reclamantei la libera exprimare, ingerință prevăzută de lege.
Astfel, Curtea urma să pună în cântar interesele aflate în conflict.
Deși interviul reclamantei conținea afirmații care puteau șoca sau deranja unii oameni, Curtea a statuat și anterior, cu câteva ocazii, că asemenea puncte de vedere nu exclud prin ele însele libertatea de exprimare (De Haes și Gijsels vs. Belgia, 24 februarie 1997, § 46, Raportul 1997-I). Un grup religios trebuie să tolereze negarea de către alții a convingerilor lor religioase, ba chiar și propagarea de către alții a unor doctrine ostile credinței lor, atâta timp cât afirmațiile respective nu instigă la ură sau intoleranță religioasă.
Constatări de fapt vs. Judecăți de valoare
Curtea a atras atenție asupra faptului că instanțele naționale nu au examinat adecvat, bazându-se pe o analiză detaliată a formulării afirmațiilor făcute, dacă acestea sunt constatări de fapt sau judecăți de valoare. De asemenea autoritățile naționale au eșuat să identifice și să cântărească cu grijă interesele aflate în conflict. Nu au fost discutate nici limitele permisive ale criticii doctrinelor religioase prin prisma Convenției versus disprețuirea lor. În particular, instanțele nu au analizat dacă afirmațiile reclamantei au fost capabile să suscite o indignare justificată sau dacă au fost de natură să incite la ură sau altfel să perturbe pacea religioasă și toleranța în Polonia.
Dreptul la libera exprimare vs. Incitarea la intoleranță religioasă
Curtea a apreciat că afirmațiile reclamantei nu au atins gradul unui atac impertinent sau abuziv asupra unui obiect al venerației religioase, capabil să incite la intoleranță religioasă sau să încalce spiritul toleranței, care este una din bazele unei societăți democratice.
A existat prin urmare o violare a art. 10 din Convenție.
Curtea a acordat reclamantei suma de 10000 euro cu titlu de prejudiciu moral.
Cauza Rabczewska vs. Polonia, Cererea nr. 8257/13, Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 15 septembrie 2022.
În fața Curții, reclamanta a fost reprezentată de dl. D. Raczkiewicz, avocat care activează în Varșovia.
Despre dreptul la tăcere citiți aici.
