Cererea de azil și garanțiile CEDO.
Pe data de 14 noiembrie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Finlanda pentru că nu și-a onorat obligațiile sale potrivit art. 2 și 3 din Convenție examinând o cerere de azil (cauza N. A. v. FINLAND, cererea nr. 25244/18).
Reclamanta, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, s-a născut în 1996 și locuiește în Finlanda. Tatăl său, născut în 1971, a fost arab, musulman sunit din Bagdad. El deținuse funcția de maior în armata lui Saddam Hussein până în 2002. După ce a lucrat pentru o companie americană din Iraq, în 2007 el a fost angajat în cadrul Ministerului de interne, în Oficiul Inspectorului General, unde, deși era unicul sunit, a fost promovat în scurt timp, ajungând să investigheze cauze importante vizând înalți oficiali.
Persecutarea în Iraq
Lucrul său a devenit deosebit de periculos când Miliția șiită și-a oficializat și întărit poziția în Iraq. În 2015 el a avut un conflict cu un coleg din anturajul șiit, după care a avut loc un atentat la viața sa. Deși a depus plângere, cazul nu a fost investigat de autoritățile din Iraq. Din aceste motive el a fost nevoit să demisioneze, dar la scurt timp a urmat un alt atentat la viața sa.
Cererea de azil
În mai 2015 a avut loc o tentativă de răpire a reclamantei. De atunci ea nu a mai mers la școală. Reclamanta, împreună cu fratele și tatăl său au părăsit Iraqul, ajungând în septembrie 2019 în Finlanda. Pe data de 16 decembrie 2016 autoritățile finlandeze au respins cererea de azil a tatălui reclamantei.
Aprecierea instanțelor finlandeze
Instanțele de judecată au menținut decizia, considerând faptul că tatăl reclamantei a fost angajat al regimului lui Saddam Hussein, a unei companii americane, că au existat tentative de al omorî, nu justifică pericolul unei eventuale persecuții în caz că s-ar întoarce în Iraq. Ultima decizie a fost pronunțată de către Curtea Supremă de Justiție pe data de 30 noiembrie 2017.
Pe data de 12 octombrie 2017, tatăl reclamantei a depus cerere privind întoarcerea voluntară și asistată în Iraq. Pe data de 29 noiembrie 2017 el a părăsit Finlanda. În luna decembrie a aceluiași an, tatăl reclamantei a fost omorât în Iraq.
Reclamanta s-a plâns în fața înaltei Curți că expulzarea tatălui său a fost contrară art. 2 și 3 din Convenție.
Autoritățile finlandeze au invocat în obiecțiile sale preliminare faptul că tatăl reclamantei a depus cerere de întoarcere voluntară până ca Curtea Supremă să se pronunțe. CEDO a notat că în speță tatăl reclamantei avea două opțiuni, fie să stea în Finlanda fără nici o speranță că va obține un permis de ședere și să fie expulzat cu forța, cu aplicarea unei interdicții pentru doi ani de a intra în zona Schengen, atrăgând totodată atenția autorităților iraqiene sau să părăsească Finlanda benevol asumându-și riscul persecuției la întoarcere.
În asemenea circumstanțe, Curtea a concluzionat că tatăl reclamantei nu a beneficiat de o alegere liberă, repatrierea sa fiind una forțată.
Guvernul finlandez a invocat în fața Înaltei Curți că autoritățile naționale au luat în considerare identitatea, naționalitatea, anturajul și istoricul activității profesionale a tatălui reclamantei. Conflictul de la serviciu a fost unul dintre două persoane private. După căderea regimului lui Saddam Hussein el a avut posibilitatea să lucreze pentru autoritățile iraqiene și chiar a fost promovat. Atentatele la viață nu au avut nimic comun cu personalitatea sa.
Curtea a constatat că tatăl reclamantei a furnizat autorităților finlandeze suficiente dovezi care să justifice temerea sa că în caz de repatriere va fi supus unui tratament contrar art. 2 și 3 din Convenție.
Era astfel sarcina autorităților finlandeze să înlăture orice dubiu în acest sens.
Autoritățile finlandeze au apreciat situație de fapt descrisă în cererea de azil drept credibilă și coerentă. Totodată acestea cunoșteau despre relațiile tensionate dintre arabii suniți și miliția șiită, despre cazuri în care iraqienii au fost omorâți pentru că au lucrat pentru americani.
Mai mult decât atât, în general autoritățile iraqiene din Bagdad erau incapabile și nici nu doreau să asigure suficientă protecție musulmanilor șiiți. Oricare din acești factori, analizat separat, nu prezenta un real risc. Dar analizându-i în cumul, luând în considerare situația din Iraq din acel timp, ei pot prezenta un asemenea risc. Mai mult decât atât autoritățile finlandeze nu au apreciat corect faptul că de două ori viața tatălui reclamantei a fost pusă în pericol. Aceste incidente nu puteau fi puse pe seama situației existente în Bagdad în acel moment.
Curtea a statuat că autoritățile finlandeze au fost conștiente, sau au trebuit să fie conștiente, de circumstanțele care indicau că viața tatălui reclamantei poate fi pusă în pericol sau că acesta poate fi supus maltratării în caz că se întoarce în Iraq.
Autoritățile finlandeze nu și-au onorat astfel obligațiile sale potrivit art. 2 și 3 din Convenție când au examinat cererea de azil.
Curtea a acordat reclamantei 20000 EURO drept compensație pentru prejudiciul moral și suma de 4500 EURO cu titlu de costuri și cheltuieli.
Despre redeschiderea procesului penal citește aici.
A se vedea Examinarea cererii de azil în cadrul procedurilor „last minute”
