Rejudecarea cauzei: Alakhverdyan vs. Ucraina, cererea nr. 8838/20, hotărârea din 26 iunie 2025
Reclamantul a fost recunoscut vinovat de omorul a două persoane și condamnat la detenție pe viață. Curtea de Apel Odesa, acționând în calitate de instanță de fond, a constatat în hotărârea sa din 25 iulie 2005 (menținută de Curtea Supremă a Ucrainei) că, în timpul procesului, reclamantul și G. au negat că ar fi vinovați și au susținut că au dat declarații autoincriminatoare coordonate deoarece au fost constrânși să facă acest lucru prin rele tratamente.
Instanța a criticat aceste negări, calificându-le drept o strategie de apărare și a reținut că nu exista niciun indiciu că suspecții ar fi fost supuși unor rele tratamente sau că ar fi existat încălcări grave ale procedurii penale în timpul urmăririi penale.
Aceasta a observat că reclamantul și G. au dat declarații în mod liber și în prezența avocaților lor; de asemenea, au semnat procesele-verbale ale actelor de urmărire penală relevante. Declarațiile lor au fost coerente și au conținut relatări detaliate despre modul în care a fost comisă infracțiunea.
Hotărârea din 16 aprilie 2019 în cauza Alakhverdyan c. Ucraina, nr. 12224/09
Prin hotărârea din 16 aprilie 2019 (Alakhverdyan c. Ucraina, nr. 12224/09), CEDO a constatat încălcarea articolului 6 § 1 și § 3 lit. (c) din Convenție.
În special, Curtea a reținut că, odată ce reclamantul a informat organul de urmărire penală că intenționează să facă o declarație de autodenunț, autoritățile ar fi trebuit să fie conștiente că acest lucru implica o posibilă pedeapsă cu închisoarea pe viață și că dreptul intern impunea ca inculpatul să fie asistat de un avocat. Acest fapt a dus la restrângerea dreptului la apărare al reclamantului în momentul în care a făcut mărturisirea.
Tot în hotărârea din 2019, Curtea a mai constatat că reclamantul a făcut mărturisirea în timp ce avea încă statutul de martor. El nu doar că a recunoscut comiterea omorului a două persoane, ci a furnizat și informații care ulterior au permis organelor de urmărire penală să administreze alte probe împotriva lui, inclusiv probe materiale.
Deși ulterior a declarat că nu a comis infracțiunile, Curtea a considerat că este dificil de înțeles cum ar fi putut fi retrase în mod eficient declarațiile sale, dat fiind că acestea au condus deja la descoperirea altor probe împotriva lui.
Declarațiile făcute de reclamant la 12 decembrie 2004 au constituit, astfel, cadrul în jurul căruia organul de urmărire penală și-a construit cauza și direcția de căutare a altor probe coroborative. Prin urmare, acestea au afectat în mod ireversibil poziția procesuală a reclamantului (§§ 61-64 din hotărârea din 2019). În plus, instanțele naționale nu au remediat restricțiile impuse dreptului reclamantului la apărare în faza inițială a urmăririi penale (§ 66 din hotărârea din 2019).
Cererea de revizuire
Având în vedere Hotărârea CEDO din 2019, reclamantul a depus la Curtea Supremă cerere de revizuire a cauzei sale penale, solicitând anularea condamnării și retrimiterea cauzei spre rejudecare.
Reclamantul a susținut că CEDO a constatat că condamnarea sa s-a bazat într-o măsură decisivă pe probe, cum ar fi mărturisirea din 12 decembrie 2004 și rezultatele reconstituirii locului faptei, care au fost obținute cu încălcarea dreptului său la apărare și care, prin urmare, erau inadmisibile ca probe și trebuiau excluse, împreună cu alte mijloace de probă derivate din acestea.
În opinia reclemantului, excluderea acestor probe constituia o modificare importantă probatoriului în cauza sa, acesta urmând a fi reanalizat în întregime, Curtea Supremă nefiind în măsură să facă acest lucru, întrucât acest rol revenea instanței de fond.
Rejudecarea cauzei de catre Curtea Suprema
La 13 noiembrie 2019, Marea Cameră a Curții Supreme a pronunțat o hotărâre prin care a admis parțial cererea de revizuire. Curtea Supremă a modificat condamnarea acestuia prin excluderea referințelor la mărturisirea reclamantului din 12 decembrie 2004, precum și a altor probe pe care le-a considerat a fi derivate din acea mărturisire viciată.
Curtea Supremă a făcut referire la conceptul de „fruct al pomului otrăvit”, conform căruia, dacă o probă este inadmisibilă pentru că a fost obținută ilegal, toate probele derivate din aceasta trebuie de asemenea considerate inadmisibile, ca și cum toate ar face parte dintr-un „lanț legat”.
Cu toate acestea, în ansamblu, Curtea Supremă a constatat că excluderea probelor menționate anterior nu a afectat legalitatea și temeinicia concluziei instanțelor că reclamantul este vinovat de infracțiunile pentru care a fost condamnat, că învinuirile au fost formulate corect și că pedeapsa aplicată a fost adecvată.
Procedura în fața CEDO
Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 din Convenție, că Curtea Supremă, în loc să trimită cauza spre rejudecare instanței de fond, a reexaminat probele, ceea ce nu era în competența sa. Din acest motiv, aceasta nu era un „tribunal constituit conform legii”.
Excluderea anumitor probe de către Curtea Supremă a creat o nouă „situație probatorie” care impunea reexaminarea (inclusiv prin confruntare) a martorilor, lucru care nu a fost făcut, iar el nu a dispus de timpul și mijloacele necesare pentru a-și pregăti apărarea în noul context.
A fost invocat articolul 6 § 3 lit. (a), anume dreptul de a fi informat cu privire la natura și cauza acuzației aduse împotriva sa în cadrul procedurii în fața Curții Supreme.
CEDO a examinat plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 și articolului 6 § 3 lit. (b)-(d), care prevăd următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale … de către un tribunal … echitabil…
3. Orice acuzat are, în special, următoarele drepturi minime:
(b) să dispună de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
(c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu are mijloacele necesare pentru a plăti un avocat, să i se asigure asistență juridică gratuită atunci când interesele justiției o cer;
(d) să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. ”
Aprecierea Curții
CEDO a constat, că, după excluderea unor probe atât de importante, cauza reclamantului necesita o rejudecare completă și că, în absența unei asemenea rejudecări, reclamantului i-a fost încălcat dreptul de a dispune de timpul și mijloacele necesare pregătirii apărării sale în cadrul procedurii contestate.
El nu a putut anticipa amploarea controlului ce urma a fi efectuat de Curtea Supremă, nici ce probe urmau a fi excluse sau păstrate. Prin urmare, nu a putut prevedea modul în care reevaluarea ar fi afectat analiza de ansamblu a cauzei și, astfel, nu a avut posibilitatea de a-și construi linia apărării (§ 76).
Revizuirea cauzei reclamantului, așa cum a fost efectuată de Curtea Supremă, a fost marcată de mai multe deficiențe și nu a respectat cerințele unui proces echitabil, astfel cum este prevăzut de articolul 6 din Convenție (§ 79).
Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 §§ 1 și 3 lit. (b)-(d) din Convenție.
În fața Curții reclamantul a fost reprezentat de avocații M. O. Tarakhkalo și Y.O. Kovalenko, care activează în Kiev.
Despre examinarea cauzei în apel după rejudecare citiți aici.
