Suspendarea operatiunilor la conturile bancare
Deși legislația fiscală prevedea condițiile de acces al autorității fiscale la sediul contribuabililor și cazurile în care pot fi ridicate documente și obiecte relevante auditului, aceasta trebuie să ofere garanții adecvate și efective împotriva abuzurilor.
Cauza Rustamkhanli v. Azerbaidjan, cererea nr. 24460/16, 4 iulie 2024.
Cauza vizează conduita unui control fiscal inopinat și suspendarea operatiunilor la conturile bancare ale întreprinderii de către autoritatea fiscală.
Reclamantul este unicul fondator și directorul Qanun Magazine Editorial Office (Qanun Jurnalı Redaksiyası) (“compania”), o societate cu răspundere limitată înregistrată în Azerbaidjan în 1992. Acesta a fost reprezentat în fața Curții de K. Agaliyev, avocat din Azerbaidjan.
Pe data de 1 noiembrie 2013 un grup de angajați ai Departamentului de audit fiscal s-a prezentat la sediul companiei și l-a informat pe reclamant că urmează a fi efectuat un control fiscal inopinat. În aceeași zi, aceștia au percheziționat biroul companiei și au ridicat dispozitive electronice, documente, jurnale și broșuri. Acestea au fost restituite reclamantului aproximativ șase luni după.
În rezultatul controlului fiscal inopinat, Departamentul de audit Fiscal a constatat că compania datorează bugetului de stat 31238 Azerbaijani manats (AZN) (aproximativ 29000 euro) și a aplicat o amendă pentru încălcarea legislației fiscale în mărime de 15675 AZN (14500 euro), echivalentul a 50% din datoria fiscală.
La o dată nespecificată autoritatea fiscală a decis suspendarea operatiunilor la conturile bancare.
Conturile bancare aveau un sold creditor de 32540 AZN, care la 6 februarie 2015 au fost transferați organului fiscal.
Reclamantul a contestat controlul fiscal inopinat în instanța de judecată. Potrivit acestuia nu au existat careva temeiuri pentru a efectua un control fiscal inopinat, în decursul căruia au fost ridicate mai multe documente, activitatea companiei a fost întreruptă. Contestatarul nu a fost de acord nici cu cuantumul datoriei fiscale, nici cu amenda aplicată.
S-a solicitat și anularea suspendarea operatiunilor la conturile bancare, or menținerea acesteia periclita activitatea companiei.
Instanța a constatat că controlul fiscal inopinat a fost legal, conform Codului fiscal. Suspendarea operatiunilor la conturile bancare a fost menținută.
În apel și recurshotărârea primei instanțe afost menținută.
Invocând art. 8 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul s-a plâns că drepturile sale au fost încălcate în rezultatul perchezițiilor și ridicărilor de acte și obiecte efectuate la sediul companiei.
Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea a considerat necesar de a examina plângerea prin prisma art. 8 al Convenției, care prevede:
“1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”
Potrivit jurisprudenței consacrate a Curții, perchezițiile și ridicările de documente/obiecte efectuate la sediul unei societăți constituie o ingerință în drepturile protejate de articolul 8 din Convenție – mai exact, dreptul la respectarea domiciliului și a corespondenței (a se vedea Bernh Larsen Holding AS și alții vs. Norvegia, nr. 24117/08, § 106, 14 martie 2013; Naumenko și SIA Rix Shipping vs. Letonia, nr. 50805/14, § 46, 23 iunie 2022; și UAB Kesko Senukai Lituania vs. Lituania, nr. 19162/19, § 109, 4 aprilie 2023).
O interferență va fi contrară art. 8 din Convenție dacă aceasta nu va fi justificată prin prisma paragrafului 2.
În speță, legislația fiscală prevedea condițiile de acces al autorității fiscale la sediul contribuabililor și cazurile în care pot fi ridicate documente și obiecte relevante auditului.
Totodată legislația trebuie să ofere garanții adecvate și efective împotriva abuzurilor (a se vedea, mutatis mutandis, Société Colas Est și alții vs. Franța, nr. 37971/97, § 48, ECHR 2002-III; Société Canal Plus și alții vs. Franța, nr. 29408/08, § 54, 21 decembrie 2010).
Mai mult decât atât, considerațiile privind eficiența controlului fiscal care pot justifica o putere relativ largă în fazele inițiale ale procedurilor fiscale nu pot fi interpretate ca conferind autorităților fiscale o putere nelimitată (a se vedea Bernh Larsen Holding AS și alții, § 130).
Curtea nu a fost mulțumită cu garanțiile disponibile în speță. Deși legislația fiscală limita ridicarea documentelor și obiectelor la cele necesare calculării taxelor, autoritatea fiscală nu s-a conformat și a ridicat numeroase acte fără a distinge documentele ce nu erau necesare calculării taxelor.
Instanțele naționale când au examinat contestația reclamantului nu s-au referit la eșecul autorității fiscale de a se conforma normelor naționale. În particular, acestea nu au dat o apreciere legalității și scopului ridicării documentelor și obiectelor.
Din aceste motive, curtea a constatat că interferența nu a fost “conformă cu legea” în sensul art. 8 § 2 din Convenție.
A existat prin urmare o încălcare a art. 8 din Convenție.
Reclamantul s-a plâns și de faptul că suspendarea operatiunilor la conturile bancare ale întreprinderii i-au încălcat drepturile prevăzute de art. 1 din Protocolul Nr. 1 la Convenție, potrivit căruia:
“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”
Suspendarea operatiunilor la conturile bancare ale întreprinderii trebuie privită ca o măsură de control al folosirii proprietății (a se vedea Uzan și alții vs. Turcia, nr. 19620/05, § 194, 5 martie 2019).
Pentru ca interferența în dreptul de proprietate să fie una legală, este necesară o relație rezonabilă de proporționalitate dintre scopul urmărit și mijloacele folosite. Acest echilibru rezonabil va fi perturbat dacă persoana vizată va suporta o povară individuală excesivă (a se vedea G.I.E.M. S.r.l. și alții vs. Italia, nr. 1828/06, § 300, 28 iunie 2018).
Mai mult decât atât, nu trebuie trecută cu vederea importanța obligațiilor procesuale prevăzute de art. 1 al Protocolului nr. 1. Deși art. 1 al Protocolului nr. 1 nu conține cerințe procedurale explicite, procedurile judiciare vizând dreptul la exercitarea pașnică a dreptului de proprietate trebuie să confere individului o oportunitate rezonabilă să-și prezinte cauza autorităților competente cu scopul de a contesta efectiv măsurile care interferează cu drepturile garantate de această prevedere.
O interferență cu drepturile garantate de art. 1 al Protocolului nr. 1 nu poate fi legitimă în absența procedurilor contradictorii care să respecte principiul egalității armelor și să permită punerea în discuție a aspectelor importante soluționării cazului.
În speță, suspendarea operatiunilor la conturile bancare ale întreprinderii a fost dispusă de autoritatea fiscală în lipsa unei hotărâri judecătorești.
Având în vedere faptul că suspendarea operatiunilor la conturile bancare ale întreprinderii are loc fără notificare și are efect imediat, se impune o examinare atentă în fiecare caz în parte (Apostolovi vs. Bulgaria, nr. 32644/09, § 98, 7 noiembrie 2019).
Totuși în speță, când au examinat contestația reclamantului, instanțele naționale nu au apreciat proporționalitatea măsurii întreprinse de autoritatea fiscală și au considerat-o legală fără a furniza careva explicații întru justificarea concluziei date. În particular, hotărârile instanțelor naționale nu conțin o apreciere a posibilelor efecte adverse ale suspendării operatiunilor la conturile bancare ale întreprinderii asupra activității companiei, în pofida argumentelor reclamantului în acest sens (§ 64).
Mai mult decât atât, măsura a fost aplicată pentru o perioadă nedeterminată de timp și fără posibilitatea de a o revedea la anumit intervale de timp.
Prin urmare, suspendarea operatiunilor la conturile bancare ale companiei a fost stabilită și menținută fără o apreciere relevantă a proporționalității măsurii de către autoritățile naționale (§ 66).
Curtea a decis astfel că a existat o încălcare a art. 1 al Protocolului nr. 1.
Codul Fiscal al Republicii Moldova
Controlul fiscal
Controlul fiscal are drept scop verificarea modului în care contribuabilul respectă legislaţia fiscală într-o anumită perioadă sau în cîteva perioade fiscale. Acesta este exercitat de Serviciul Fiscal de Stat şi/sau de un alt organ cu atribuţii de administrare fiscală, în limitele competenţei acestora, la faţa locului şi/sau la oficiul acestora (art. 214 din Codul fiscal).
Scopul controlului fiscal este verificarea respectării legislaţiei fiscale de contribuabil sau de o altă persoană supusă controlului, care se efectuează la locurile aflării acestora de către funcţionarii fiscali sau de persoane cu funcţie de răspundere ale altor organe cu atribuţii de administrare fiscală.
În cazul în care contribuabilul sau o altă persoană supusă controlului nu dispune de sediu sau de oficiu ori sediul lui se află la domiciliu, în alte cazuri cînd nu există condiţii adecvate de lucru, controlul fiscal menţionat se efectuează la oficiul organului care exercită controlul fiscal, inclusiv cu întocmirea obligatorie a unui act de ridicare de la contribuabil a documentelor necesare (art. 216 alin. (1) CF).
Controlul fiscal la fața locului
La faţa locului controlul fiscal poate fi efectuat numai în temeiul unei decizii scrise a conducerii organului care exercită controlul. Necesitatea efectuării verificării prin contrapunere la unele persoane cu care contribuabilul supus controlului are sau a avut raporturi economice şi financiare, pentru a se constata autenticitatea acestora, se determină, de sine stătător, de către funcţionarul fiscal sau altă persoană cu funcţie de răspundere care efectuează controlul (art. 216 alin. (2) CF).
Stingerea obligaţiilor fiscale se asigură prin aplicarea de către Serviciul Fiscal de Stat sau alt organ abilitat majorării de întîrziere (penalităţii) la impozite şi taxe, prin suspendarea operatiunilor la conturile bancare şi/sau conturile de plăţi, cu excepţia celor de la conturile de credit şi provizorii (de acumulare a mijloacelor financiare pentru formarea sau majorarea capitalului social), prin sechestrarea bunurilor şi prin alte măsuri prevăzute de prezentul titlu şi de actele normative adoptate în conformitate cu acesta (art. 227 alin. (1) CF).
Suspendarea operatiunilor la conturile bancare
Suspendarea operatiunilor la conturile bancare şi/sau conturile de plăţi (…) este o măsură prin care Serviciul Fiscal de Stat limitează dreptul contribuabilului de a folosi mijloacele băneşti care se află şi/sau se vor depune la conturile lui bancare şi/sau de plăţi şi de a folosi noile conturi, deschise în aceeaşi sau în o altă bancă (sucursală), societatea de plată, societatea emitentă de monedă electronică și/sau furnizorul de servicii poștale (art. 229 alin. (1) CF).
Anularea suspendării operatiunilor la conturile bancare
Dispoziţia privind suspendarea operatiunilor la conturile bancare şi/sau conturile de plăţi ale contribuabilului se anulează o dată cu lichidarea încălcării pentru care a fost aplicată suspendarea sau în cazul satisfacerii de către organul competent a contestaţiei contribuabilului, a cererii contribuabilului (debitorului), ţinînd cont de motivele temeinice invocate de acesta, inclusiv constituirea de garanţii – bunuri libere de orice sarcini, oferite în vederea sechestrării, scrisoare de garanţie bancară, gaj, fidejusiune, precum şi în baza deciziei instanţei de judecată sau a contractului de amînare şi eşalonare (art. 229 alin. (8) CF).
Ridicarea documentelor şi/sau a echipamentelor de casă şi de control
Conform art. 145 alin. (1) CF, documentele şi/sau echipamentele de casă şi de control se ridică în cazurile:
a) necesităţii de a proba prin documente încălcarea fiscală;
b) probabilităţii dispariţiei acestora;
c) în alte cazuri expres prevăzute de legislaţia fiscală.
Funcţionarii fiscali ridică documentele şi/sau echipamentele de casă şi de control indiferent de apartenenţa şi de locul aflării lor, asigurînd păstrarea lor în Serviciul Fiscal de Stat.
Despre confiscarea bunurilor in procesul contraventional cititi aici.
