Perchezitia biroului notarial – garanții procesuale
Prin Hotărârea sa din 29 aprilie 2025, în cauza Kavecansky vs. Slovacia, cererea nr. 49617/22, Curtea a constatat că lipsa unui mandat judecătoresc prealabil percheziției biroului notarial, îndeosebi în absența unui control judiciar efectiv ulterior, încalcă articolul 8 din Convenție.
Reclamantul, Vojtech Kavečanský, este notar din anul 2009. Acesta a pretins că a fost răpit și șantajat în perioada 30 aprilie – 2 mai 2021, după ce a fost atacat în fața biroului său notarial în timp ce își îndeplinea atribuțiile. Fiind amenințat cu moartea soției și fiicei, atunci în vârstă de patru ani, acesta ar fi fost constrâns să ia din seiful său 4.000.000 de euro și să-i predea unor persoane în Austria în seara zilei de 1 mai 2021.
Perchezitia biroului notarial
După ce pe data de 2 mai 2021, reclamantul a depus plângere la poliție, la 10 mai 2021, un anchetator a pornit o cauză penală în legătură cu presupusa răpire. În cadrul acestei anchete, la 15 iunie 2021, poliția a efectuat o percheziție în biroul notarial. Astfel, poliția a inițiat urmărirea penală cu privire la suspiciunea comiterii unei forme deosebit de grave de delapidare, ca urmare a neeliberării de către biroul notarial a unor fonduri în valoare de câteva sute de mii de euro din conturile sale de depozit.
La 2 august 2021, anchetatorul a emis mandate de percheziție pentru biroul notarial și spațiile nelocative de pe strada Rumanova. Aceste mandate au fost aprobate doar de procuror, nu de un judecător. La 3 august 2021 a fost emis un mandat judecătoresc, dar acesta viza doar domiciliul reclamantului, nu biroul notarial.
Perchezitia biroului notarial nu a fost autorizată de judecător
Două zile mai târziu, reclamantul a fost pus sub învinuire pentru delapidare agravată, pentru nouă fapte distincte, care ar fi cauzat un prejudiciu de 1.084.549,94 EUR. În aceeași zi, la ora 13:00, poliția a început Perchezitia la biroul notarial al reclamantului.
Întrucât reclamantul nu era prezent la începutul percheziției, la ora 12:50 mandatul de percheziție a fost înmânat administratorului blocului, care îl reprezenta pe proprietarul clădirii. În urma percehziției, au fost ridicate cinci telefoane mobile, două laptopuri, două computere și un dispozitiv de stocare în rețea.
La ora 15:30, reclamantul a fost arestat în Košice, fiinsu-i înmânată învinuirea.
La 1 octombrie 2021, reclamantul a depus o plângere constituțională, invocând încălcarea drepturilor sale garantate, printre altele, de art. 6 § 1 și art. 8 § 1 din Convenție, în legătură cu perchezițiile efectuate la biroul său notarial și la spațiile nelocative.
La 28 ianuarie 2022, în timp ce plângerea reclamantului era încă pendinte în fața Curții Constituționale, acesta a fost trimis în judecată pentru delapidare agravată, vizând bunurile clienților săi în valoare de 1.796.975,83 EUR.
În fața CEDO, reclamantul a invocat art. 8 și 13 din Convenție, plângându-se de Perchezitia efectuată la biroul său notarial și în spațiile nelocative neocupate, precum și de ridicarea dispozitivelor sale electronice. De asemenea, el s-a plâns de lipsa unor garanții procesuale în acest context.
Curtea a apreciat că, în fapt, plângerile reclamantului urmează a fi examinate exclusiv în temeiul articolului 8 din Convenție, ale cărui părți relevante prevăd următoarele:
“1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private … , a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”
Reclamantul a susținut că noțiunea de „domiciliu” prevăzută la art. 8 § 1 din Convenție include nu doar locuința privată a unei persoane, ci și biroul unui avocat sau o firmă de avocatură, precum și spațiile în care se desfășoară activitatea notarială. Prin urmare, Perchezitia la biroul său notarial ar fi trebuit să fie dispusă de către o instanță.
Reclamantul a mai susținut că dreptul intern nu compensa lipsa unui control judiciar prealabil prin existența unui control judiciar ulterior asupra legalității și temeiniciei măsurii.
Prin urmare, el nu a avut posibilitatea de a obține un control judiciar efectiv asupra mandatului de percheziție și a modului în care acesta a fost executat, atât din punct de vedere faptic, cât și juridic.
În ceea ce privește un eventual control de legalitate efectuat de procuror în faza de urmărire penală, acesta nu întrunea cerințele minime de independență. O cerere de verificare a acțiunilor polițistului nu putea fi, așadar, considerată un remediu efectiv care să permită obținerea unei reparări corespunzătoare. În plus, deși în mod teoretic ar fi putut solicita reparații în fața instanțelor de drept comun pentru eventuale încălcări ale dreptului la un proces echitabil, acest lucru nu afecta în mod direct drepturile sale protejate în mod autonom prin articolele 8 și 13 din Convenție.
Potrivit reclamantului, un control efectiv al legalității și temeiniciei măsurii de investigație în cauză era cu atât mai necesar în cazul său, cu cât în niciun moment anterior nu fusese indicat în mod concret ce documente și obiecte legate de ancheta penală se așteptau anchetatorii să găsească și să ridice în urma perchezițiilor efectuate în spațiile vizate.
A existat o ingerință în exercitarea dreptului la respectarea domiciliului și a vieții private
Din start, Curtea a constatat că a existat o ingerință în exercitarea de către reclamant a dreptului său la respectarea domiciliului și a vieții sale private, întrucât spațiile comerciale ale acestuia au fost percheziționate, iar poliția a ridicat obiecte care îi aparțineau (a se vedea printre altele Heino c. Finlandei, nr. 56720/09, § 33, 15 februarie 2011; Popovi c. Bulgariei, nr. 39651/11, § 103, 9 iunie 2016).
Curtea urma să examineze dacă ingerința a îndeplinit condițiile prevăzute de articolul 8 § 2. Expresia „prevăzută de lege” presupune, în primul rând, că măsura contestată să aibă un temei în dreptul intern; în al doilea rând, aceasta se referă la calitatea legii în cauză, impunând ca aceasta să fie accesibilă persoanei vizate, care trebuie, de asemenea, să poată prevedea consecințele pentru sine, și să fie compatibilă cu principiul statului de drept (a se vedea Gutsanovi c. Bulgariei, nr. 34529/10, § 218, 15 octombrie 2013).
Confidențialitatea profesională
În ceea ce privește protecția procedurală în contextul articolului 8, Curtea a acordat o importanță deosebită confidențialității profesionale a avocaților, care este legată de rolul acestora în administrarea justiției și de protejarea dreptului clientului la un proces echitabil, astfel cum este garantat de articolul 6 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Niemietz c. Germaniei, 16 decembrie 1992, § 37; Wieser și Bicos Beteiligungen GmbH c. Austriei, nr. 74336/01, § 65, CEDO 2007; Michaud c. Franței, nr. 12323/11, § 118, CEDO 2012).
Același raționament poate fi aplicabil și în ceea ce privește protejarea informațiilor legate de exercitarea altor profesii juridice care implică prelucrarea datelor clienților acoperite de secretul profesional, cum este, în sistemul juridic slovac, profesia de notar.
Chiar și absența unui mandat judecătoresc poate fi compensată prin existența unui control judiciar ulterior efectiv și desfășurat cu diligență asupra legalității și temeiniciei mandatului de percheziție (a se vedea Modestou c. Greciei, nr. 51693/13, § 49, 16 martie 2017; și Bostan c. Republicii Moldova, nr. 52507/09, § 25, 8 decembrie 2020).
Procurorul nu are un statut de independență comparabil cu cel al unui tribunal
În speță, Curtea a apreciat că, în dreptul slovac, procurorul nu are un statut de independență comparabil cu cel al unui tribunal independent în sensul articolului 6 din Convenție.
În plus, orice posibilitate pentru reclamant de a contesta mandatele sau vreun aspect al executării acestora în cadrul procedurii penale împotriva sa ar fi vizat protejarea dreptului său la un proces echitabil în soluționarea acuzației penale care i-a fost adusă, aspect care nu este în discuție în prezenta cauză, și nu ar fi avut o legătură directă cu drepturile sale protejate în mod autonom prin articolul 8 din Convenție (a se vedea Plechlo c. Slovaciei, nr. 18593/19, § 46, 26 octombrie 2023).
Curtea consideră că dreptul reclamantului la respectarea vieții private și a domiciliului a fost încălcat prin faptul că nu a existat un mandat judecătoresc prealabil și nici posibilitatea obținerii unui control judiciar efectiv ulterior, nici asupra deciziei de dispunere a perchezițiilor, nici asupra modului în care acestea au fost efectuate.
Situația a fost agravată de faptul că perchezițiile au avut loc în incinta biroului notarial.
În aceste circumstanțe, nu se poate afirma că ingerința în cauză a fost „prevăzută de lege”, astfel cum impune articolul 8 § 2 din Convenție. Având în vedere această concluzie, Curtea nu consideră necesar să examineze dacă ingerința urmărea unul dintre scopurile legitime prevăzute la articolul 8 § 2 și dacă era necesară într-o societate democratică.
Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenție.
În fața Curții, reclamantul a fost reprezentat de E. Hencovská, avocat din Košice.

Legea Nr. 69 din 14.04.2016 cu privire la organizarea activităţii notarilor
Conform art. 4 alin. (1) din Legea Nr. 69 din 14.04.2016 cu privire la organizarea activităţii notarilor, în activitatea sa, notarul este independent şi se supune numai legii. Orice imixtiune în activitatea notarului este interzisă.
Conform art. 6 alin. (2) instanța de judecată, procuratura și organul de urmărire penală pot dispune ridicarea registrului actelor notariale, a unui act notarial în original sau a altor acte în baza cărora acesta a fost întocmit numai în legătură cu cauzele penale, civile sau contravenționale aflate în curs de examinare și în scopul efectuării unei expertize, dacă actul respectiv este cercetat pentru fals în acte publice.
Despre confiscarea bunurilor nejustificate citiți aici.



