Instanta asigura prezenta martorului

Instanta asigura prezenta martorului.

Atunci când apărarea insistă ca un martor să fie audiat în ședința de judecată, instanța este obligată să ia toate măsurile necesare pentru a-i asigura prezența.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus anterior principiile general aplicabile în asemenea cazuri, printre altele, în hotărârile pronunțate în cauzele: Al-Khawaja and Tahery vs. Regatul Unit ([GC], nr. 26766/05 și 22228/06, §§ 118-151, ECHR 2011) și Schatschaschwili vs. Germania ([GC], nr. 9154/10, §§ 100-131; ECHR 2015).

Problema a fost reluată din nou cu ocazia pronunțării pe data de 12 decembrie 2019 a Hotărârii în cauza Kartsivadze v. Georgia, cererea nr. 30680/09. În speță, pe data de 19 septembrie 1992 între reclamant și D. M. a avut loc o încăierare în apartamentul ultimului din Batumi, în timpul căreia o armă a tras de câteva ori, după care cei doi împreună cu tatăl lui D. M., G. M., au părăsit apartamentul.

Puțin timp după miezul nopții, lângă Batumi, tatăl lui D.M. a fost împușcat mortal, iar D. M. a fost rănit sever de câteva focuri de armă.

Reclamantul a fost acuzat de omor, tentativă de omor, perturbare a ordinii publice, achiziționare, păstrare și utilizare ilegală de arme. Acesta s-a sustras de la urmărirea penală până în 2006 când a fost arestat în Rusia.

În 1992 D. M. a refuzat să facă careva declarații, dar a acceptat să le facă în 2006, fiind audiat suplimentar în 2007, fără ca apărarea reclamantului să fie notificată despre acest fapt. D. M. l-a învinuit pe reclamant de moartea tatălui său și de rănile care le-a suferit el însuși. În 2008 dosarul a fost expediat în instanță, unde reclamantul a recunoscut vina în perturbarea ordinii publice și a pledat nevinovat pe celelalte capete de acuzare.

Reclamantul a relatat instanței că s-a prezentat acasă la D. M. pentru ai interzice să estorcheze bani de la un prieten de al său.

Drept răspuns D. M. a scos o armă, a tras câteva focuri și l-a lovit cu pumnul.

Când a venit acasă tatăl lui D. M., cei trei au convenit să soluționeze conflictul cu ajutorul lui A. Ch., liderul unei organizații criminale locale.

Toți trei s-au deplasat cu automobilul reclamantului, în care mai târziu a urcat A. Ch.. În disputa cu D. M., A. Ch. l-a împușcat în picioare. În timp ce reclamantul l-a scos pe D. M. din automobil, s-a mai auzit un foc de armă. Nu își amintește dacă G. M. a ieșit din automobil s-au dacă a căzut din automobil. A. Ch. i-a spus să nu conducă automobilul trei zile, în decursul cărora el va „rezolva incidentul”. A doua zi fratele lui A. Ch. i-a comunicat că trebuie să-și asume crima deoarece A. Ch. este bolnav și nu poate ispăși o asemenea pedeapsă.

Fiind citat în instanța de judecată, D. M. a depus cerere de examinare în lipsă, pe motiv că trebuie să părăsească țara pe data de 4 iulie 2007 pentru a efectua un tratament medical în Turcia. La ședința din 6 iulie 2007 instanța a dispus măsuri pentru a asigura prezența lui D. M. la ședința următoarPe data de 17 iulie 2007 reprezentantul lui D. M. a prezentat instanței o scrisoare de la Agenția Națională de Frontieră potrivit căreia pe data de 15 iulie 2007 D. M. a părăsit Georgia plecând în Turcia. Mama lui D. M. a comunicat că acesta se va întoarce în două-trei luni.

Apărarea a insistat asupra prezenței lui D. M. în ședința de judecată deoarece acesta este unicul martor ocular al crimei, iar examinarea declarațiilor sale date la urmărirea penală fără a acorda apărării posibilitatea de al audia nemijlocit ar compromite dreptul inculpatului la apărare.

Instanța a respins cererea apărării și a dispus citirea declarațiilor lui D. M. date la urmărirea penală, fără a motiva această decizie. Administrând alte probe, prima instanță l-a condamnat pe reclamant la 15 ani de închisoare.

În instanța de apel reclamantul a menționat faptul că a insistat în prima instanță ca D. M. să fie audiat în ședința de judecată și a solicitat același lucru și instanței de apel. Instanța de apel l-a citat pe D. M. la trei ședințe consecutive. La ședința din 17 octombrie 2007 acuzarea a indicat că deține informații că D. M. este din nou peste hotarele țării, fără a prezenta careva probe în acest sens.

La 14 noiembrie 2007 instanța de apel a respins cererea reclamantului de amânare a ședinței în scopul luării măsurilor suplimentare pentru asigurarea prezenței lui D. M.

Instanța de apel a făcut referire la informația Agenției Naționale de Frontieră prezentată în ședința din 17 iulie 2007, potrivit căreia D. M. nu se află în țară și a concluzionat că nu pot fi luate careva măsuri pentru a asigura prezența lui. Pe data de 27 noiembrie 2007 instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe.

În fața Curții Supreme de Justiție reclamantul a invocat faptul că din cauza lipsei lui D. M. în ședința de judecată procesul său a fost unul inechitabil. Prin hotărârea sa din 30 septembrie 2008 Curtea Supremă a respins recursul reclamantului.

În fața CEDO reclamantul s-a plâns că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, în particular dreptul de a audia martorii acuzării, așa cum garantează art. 6 §§ 1 și 3 din Convenție:

“1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil … de către o instanță … care va hotărî … asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.

3. Orice acuzat are, mai ales, dreptul :

d. să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obțină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca şi martorii acuzării…”.

Reclamantul a invocat că instanțele naționale nu au luat suficiente măsuri pentru a asigura prezența lui D. M., iar instanța de apel nici nu a administrat careva probe care să confirme că acesta nu se află în țară.

Poziția Guvernului

Guvernul georgian s-a apărat afirmând că a existat un motiv plauzibil pentru a admite drept probă declarațiile martorului absent date la urmărirea penală și că procesul în întregime a fost unul echitabil, conform cu art. 6 din Convenție.

Din start Curtea a constatat că condamnarea reclamantului s-a bazat inter alia pe declarațiile lui D. M. date la urmărirea penală și că reclamantul nu a avut posibilitatea să-l audieze nici la o etapă a procesului penal. Curtea urma să stabilească dacă: (i) au existat motive plauzibile pentru lipsa lui D. M. în instanță, (ii) dacă mărturiile sale au constituit unica bază sau factorul decisiv al condamnării reclamantului sau dacă au avut importanță în această privință, și (iii) dacă au existat suficienți factori compensatorii pentru deficiența dată, pe care apărarea iar fi putut invoca.

Curtea a constatat că instanțele naționale nu au administrat careva probe privind tratamentul medical invocat de D. M.. Totodată deși acesta a comunicat că va pleca pe data de 4 iulie 2007, iar prima ședință a avut loc pe 6 iulie 2006, el a părăsit țara peste zece zile de la demararea procesului.

În același timp, factorul imposibilității prezentării martorului din cauza plecării sale peste hotare sau din alte careva motive, luat de sine stătător nu este suficient pentru a petrece ședința în absența sa (a se vedea Seton vs. Regatul Unit, nr. 55287/10, § 61, 31 martie 2016, și Gabrielyan vs. Armenia, nr. 8088/05, § 78, 10 aprilie 2012).