Traficul de fiinte umane trebuie definit astfel încât să fie clar comportamentul interzis, dar totodată noțiunea să nu fie una rigidă, care să pericliteze lupta cu acest fenomen.
În speța pe care o rezumăm, în perioada septembrie 2012 – august 2013, reclamanții au angajat femei tinere ca și “modele web”. Femeile trebuiau să comunice cu “clienți” prin Internet.
Reclamanții au încheiat contracte cu tinerele femei și au asigurat pentru câteva din ele și computere, camere video și alte echipamente. Toate femeile au muncit în Lituania, unele la ele acasă, altele în apartamente închiriate de reclamanți. Reclamanții le-au remunerat în numerar sau prin transfer bancar.
Pe data de 19 aprilie 2013 una din acele femei, P. Ch., născută în 1994, a depus plângere la poliție. P. Ch. s-a plâns că a comunicat cu unul dintre reclamanți prin Skype după ce a văzut o publicitate online, iar acesta e-a explicat că urmează să comunice online cu clienții, în fața camerei video.
Inițial ea a fost de acord. A fost dusă într-un apartament. Două săptămâni mai târziu a fost rugată de reclamanți să le prezinte clienților corpul său dezgolit, să danseze striptease, să folosească jucării sexuale și să facă tot ce îi cereau clienții. Ea a refuzat. Reclamanții amenințând-o, folosind violența psihologică, au obligat-o să facă acele acțiuni.
Pe data de 21 aprilie 2013 poliția a pornit urmărirea penală pe baza bănuielii că a fost comisă infracțiunea de trafic ce ființe umane. În decursul urmăririi penale au fost identificate și alte victime.
Pe lângă faptul că toate victimele erau femei tinere, o altă caracteristică comună era că toate aveau o situație materială și/sau familială grea.
Prin Sentința Curții Regionale Siauliai din 16.01.2017 reclamanții au fost recunoscuți vinovați în săvârșirea infracțiunilor de trafic de ființe umane și exploatare pentru prestarea muncii forțate. Totodată reclamanții au fost condamnați pentru folosirea ilegală a mijloacelor electronice de plată, influență asupra victimei, posesia de materiale pornografice. În fața CEDO, aceste condamnări nu au fost contestate de reclamanți.
Pe data de 22 februarie 2018 Curtea de Apel i-a achitat pe reclamanți pe marginea învinuirilor de trafic de ființe umane și exploatare în forma muncii forțate. Curtea de Apel a menționat că prima instanță corect a instrumentat probatoriul, dar a apreciat greșit situația de fapt.
Procurorul și una dintre victime au contestat decizia instanței de apel la Curtea Supremă de Justiție, invocând, inter alia, că instanța de apel a evaluat greșit situația victimelor, anume vulnerabilitatea, dependența și înșelăciunea.
Curtea Supremă de Justiție i-a găsit pe reclamanți vinovați în comiterea infracțiunii de trafic de fiinte umane și i-a condamnat la cinci ani de închisoare.
Curtea Supremă s-a referit la jurisprudența sa anterioară, potrivit căreia o caracteristică a infracțiunii de trafic este lipsirea de libertate a victimei. Această caracteristică trebuie să fie legată de o formă malignă de influență exercitată asupra victimei, în special sub formă de violență, înșelăciune sau abuz de vulnerabilitatea victimei, care au înfrânt voința acesteia, au permis controlul și exploatarea ei.
Consimțământul victimei este irelevant, or consimțământul obținut prin înșelăciune sau în rezultatul vulnerabilității victimei (în special când violența sau amenințările au fost folosite) nu poate fi considerat voluntar.
Poate exista trafic de ființe umane în situația în care o persoană a fost recrutată având în vedere dorința acesteia de a scăpa de sărăcie sau altă stare socială sau economică complicate.
În fața CEDO, reclamanții s-au plâns de faptul că instanțele naționale, găsindu-i vinovați de comiterea infracțiunii de trafic de ființe umane, au interpretat extensiv legea penală, contrar art. 7 al Convenției, care prevede:
“Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul săvârşirii, nu constituia o infracţiune potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.”
Reclamanții consideră că au fost condamnați contrar art. 7 § 1 din Convenție, din cauza lipsei de claritate a legislației pertinente și a caracterului vag și impredictibil al hotărârilor judecătorești pronunțate în cazul lor. Potrivit lor, interpretarea dată de Curtea Supremă de Justiție elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de ființe umane a fost una extensivă, noțiuni ca recrutarea, înșelăciunea, control, dependența victimei și vulnerabilitatea fiind vizate.
Potrivit reclamanților art. 147 § 1 Cod penal are o structură lingvistică complexă. Formularea articolului dat constă din trei elemente diferite, printre care alte caracteristici suplimentare au fost incluse. Toate acestea fiind prezentate într-o singură propoziție.
CEDO a reiterat, inter alia, că doar legea poate defini infracțiunea și stabili o pedeapsă (nullum crimen, nulla poena sine lege), iar legea penală nu poate fi interpretată extensiv sau prin analogie în detrimentul acuzatului.
Infracțiunea trebuie clar definită de lege. Această cerință este satisfăcută acolo unde individul poate cunoaște din formularea normei relevante și, în caz de necesitate, cu ajutorul interpretării instanțelor, ce acte sau omisiuni îl vor face responsabil penal.
Când vorbește despre “lege” art. 7 are în vedere același concept la care Convenția se referă și în alt context când folosește acest termen, un concept care cuprinde actele legislative, dar și jurisprudența și implică cerințe calitative, în deosebi de accesibilitate și previzibilitate (Cantoni vs. Franța, 15 noiembrie 1996, § 29; Parmak și Bakır vs. Turcia, nr. 22429/07 și 25195/07, § 58, 3 decembrie 2019).
În jurisprudența sa, Curtea a recunoscut că cât de clar ar fi redactată o prevedere legală, în orice sistem de drept, există elementul inevitabil al interpretării judiciare. Va exista întotdeauna o necesitate de elucidare a punctelor îndoielnice și de adaptare la circumstanțele schimbătoare.
Deși certitudinea este imperioasă, ea poate antrena rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să țină pasul cu schimbarea circumstanțelor. În consecință, inevitabil, multe legi sunt formulate, într-o măsură mai mare sau mai mică, în termeni vagi, a căror interpretare şi aplicare țin de practică.
Rolul instanțelor este tocmai de a risipi îndoielile de interpretare (Kafkaris vs. Cipru, nr. 21906/04, § 141, ECHR 2008).
În speță, principala întrebare este ce au considerat reclamanții drept interpretare judiciară arbitrară, anume dacă condamnarea reclamanților pentru trafic de ființe umane în baza acțiunilor lor, când au plasat publicitate pentru “web modele” și subsecventa conduită a reclamanților când au interacționat cu tinerele femei, putea fi în mod rezonabil previzibilă pentru reclamanți la data participării lor la acțiunile din 2012 și 2013.
Sarcina Curții era să examineze dacă legea a fost previzibilă, dacă faptele reclamanților, la data la care au fost comise, constituiau o infracțiune, definită cu suficientă precizie de lege, astfel încât să fie capabilă să ghideze comportamentul reclamanților și să prevină arbitrariul.
Curtea urma să stabilească dacă reclamanții puteau ști din formularea prevederilor relevante, iar în caz de necesitate, cu ajutorul asistenței din partea autorităților naționale în interpretarea acestora și cu consultanță juridică calificată – care acte sau omisiuni i-ar face responsabili penal.
Traficul de fiinte umane
Definiția traficului de ființe umane dată de Codul penal, conținea elementele acțiunii (care presupunea recrutarea); mijloacele (care includea, inter alia, înșelăciunea și profitarea de vulnerabilitatea victimei); scopul de exploatare (care presupunea scopul de a folosi victima în scopul prestării serviciilor pornografice).
Astfel, noțiunea cuprinde elementele acțiunii, mijloacelor și scopului, așa cum prevede art. 4 al Convenției Consiliului Europei privind Lupta împotriva Traficului de Ființe Umane. Aceleași trei elemente sunt prevăzute și de art. 3 al Protocolului de la Palermo împotriva traficului de persoane.
Astfel, Curtea nu a putut constata că formularea prevederii legale lasă loc pentru imprevizibilitate și ambiguitate.
Totodată Curtea a constatat că interpretarea dată de instanțele naționale nu a fost una inconsistentă și nu a dat dovadă de lipsă de previzibilitate, având în vedere și imperativele luptei cu traficul de ființe umane.
Reclamanții au fost capabili, în caz de necesitate cu ajutorul consultanței juridice calificate, să distingă dintre comportamentul interzis și cel permis și astfel să prevadă, cu gradul de certitudine cerut de art. 7 al Convenției, că recrutarea victimelor prin înșelăciune și exercitând un control asupra lor, în scopul profitării de acestea prin prestarea serviciilor pornografice, va constitui o infracțiune.
Curtea a fost în imposibilitate să constate că norma penală a lăsat un spațiu prea larg de interpretare instanțelor naționale, care să excludă garanțiile împotriva unei urmăriri, condamnări și pedepse arbitrare.
Nu a existat astfel o încălcare a art. 7 din Convenție (§ 141).
În fața Curții reclamanții au fost reprezentați de avocatul G. Danelius, care activează în Vilnius.
Cauza Vilandas și Simaitis vs. Lituania, cererile nr. 28186/19 și 29092/19, 12 decembrie 2023
Traficul de ființe umane în Codul penal al Republicii Moldova
Potrivit art. 165 Cod penal:
(1) Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane adulte, cu sau fără consimţămîntul acesteia, în scopul exploatării sexuale comerciale sau necomerciale, al exploatării prin muncă sau servicii forţate, al practicării cerşetoriei, al însuşirii ajutoarelor, indemnizaţiilor sau prestaţiilor sociale, al folosirii ilegale în testări sau experimente medicale ori ştiinţifice, al exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, al folosirii în conflicte armate ori în activităţi criminale, al prelevării organelor, ţesuturilor şi/sau celulelor umane, precum şi al folosirii femeii în calitate de mamă-surogat ori în scop de reproducere, săvîrşită prin:
a) aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea aplicării violenţei;
b) răpire;
c) sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor;
d) ţinerea în servitute, în scopul întoarcerii unei datorii;
e) ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor persoane fizice sau juridice;
f) înşelăciune;
g) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare ori primire a unor plăţi sau beneficii pentru a obţine consimţămîntul unei persoane care deţine controlul asupra altei persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 de unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.
(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite:
a) de către o persoană care anterior a săvîrşit o faptă prevăzută la alin.(1);
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) asupra unei femei gravide;
d) de două sau mai multe persoane;
e) de o persoană publică, de o persoană cu funcție de răspundere, de o persoană cu funcție de demnitate publică, de o persoană publică străină sau de un funcționar internațional;
f) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei;
g) cu deosebită cruzime pentru a asigura subordonarea persoanei ori prin folosirea violului, dependenţei fizice, a armei;
h) din motive de prejudecată,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 de unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.
(3) Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (2):
a) săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
a1) însoțite de contaminarea cu o boală venerică sau cu virusul HIV;
b) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a persoanei, cu decesul ori sinuciderea acesteia,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 de unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.
(4) Victima traficului de fiinţe umane este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile săvîrşite de ea în legătură cu această calitate procesuală.
Despre investigarea cazurilor de tortură citiți aici.
